Urmatorul interval va fi caracterizat printr-o vreme in general frumoasa in special in prima parte a sa, cateva averse de ploaie urmand sa se semnaleze doar izolat in zona arealelor montane. Mijlocul saptamanii va aduce precipitatii sub forma de aversa pe arii ceva mai extinse, ca urmare a unei perturbatii atmosferice de origine scandinava, insa in week-end din nou se asteapta o degajare a cerului de nori, cu ploi relativ putine, ce se vor limita sa apara doar local, iar cantitatile de apa estimate a se acumula nu vor fi importante. Din punct de vedere termic vom avea parte de o vreme mai calda decat in mod obisnuit pentru sfarsitul lunii mai si inceputul de iunie, insa fara a se inregistra excese; cele mai ridicate temperaturi sunt asteptate a se inregistra pe parcursul zilei de joi in Oltenia, cand mercurul din termometre va urca pana la valori de 32, poate chiar 33 de grade Celsius.
Luni vremea va fi in general frumoasa in toata tara, cu un cer variabil spre mai mult senin. Unele innorari vor aparea in cursul dupa-amiezii doar la munte, unde cu totul izolat se vor semnala averse slabe de ploaie. Vantul va sufla slab aproape peste tot, cel mult slab pana la moderat pe litoral si in Delta Dunarii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 21 si 26 de grade Celsius la nivelul intregii tari, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei si in estul Dobrogei, iar cele mai ridicate in sudul Banatului. Dimineata va fi racoroasa in depresiunile din estul Transilvaniei, unde minimele termice vor cobori pana la valori de 2-4 grade Celsius, pe fondul cerului mai mult senin si a vantului aproape calm.
Marti tiparul vremii va ramane aproape neschimbat fata de cel de luni, cu exceptia temperaturilor maxime, care vor fi in crestere usoara. La munte in continuare se vor mentine conditiile pentru producerea unor averse slabe de ploaie, insa in restul teritoriului cerul va fi mai mult senin. Vantul va sufla slab, cel mult slab pana la moderat in regiunile sud-estice ale tarii. Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 20 si 25 de grade in Transilvania si Maramures (cu valori posibil usor mai ridicate in sud-vestul Transilvaniei), 24-29 de grade in Banat si Crisana si 22-27 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova.
Miercuri in prima parte a zilei cerul se va mentine mai mult senin in majoritatea zonelor tarii, insa dupa orele prânzului un front atmosferic asociat unei depresiuni centrate in zona Finlandei va afecta local jumatatea nordica a tarii prin averse de ploaie insotite de frecvente descarcari electrice. Izolat va cadea si grindina de dimensiuni mici si medii, iar vantul va prezenta unele intensificari trecatoare la tare, legate de momentul de inceput al averselor; in rest, vantul va sufla slab pe aproape intreg teritoriul tarii, cel mult slab pana la moderat in zonele de deal si de munte. Nu se vor inregistra cantitati importante de apa decat punctiform – pana la 15-25 de mm – in arealele restranse unde aversele vor fi cele mai intense. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 25 si 30 de grade Celsius la nivelul intregii tari, cu cele mai scazute valori asteptate a se înregistra in Transilvania, Maramures si in estul Dobrogei, iar cele mai ridicate in sud-vestul Olteniei.
Joi, 1 iunie, vremea va fi usor instabila in toata tara, in prima parte a zilei urmand sa se semnaleze averse de ploaie insotite de descarcari electrice in jumatatea nordica, iar dupa orele pranzului norii convectivi si ploile aferente vor uda si sudul, pe spatii relativ extinse. Cu toate acestea, nu se vor inregistra cantitati mari de apa, iar intensitatea fenomenelor nu va fi la fel de ridicata precum pe parcursul zilei de miercuri. Vantul se va intensifica in majoritatea zonelor tarii si va sufla moderat, chiar moderat pana la tare in nordul Transilvaniei, sudul Olteniei si in estul Dobrogei. De ziua copiilor maximele termice vor scadea usor fata de ziua precedenta in regiunile intracarpatice si vor urca pana spre 20-25 de grade in Transilvania si Maramures, 22-27 de grade in Banat si Crisana, 27-32 de grade in Oltenia si Muntenia, 23-28 de grade in Dobrogea (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra pe litoral si in Delta Dunarii) si 21-26 de grade in Moldova, cu cele mai scazute temperaturi asteptate in nordul regiunii, iar cele mai ridicate in sud.
Vineri vremea se va ameliora ca aspect in jumatatea nordica a teritoriului, insa in local sud vor exista in continuare conditii pentru producerea unor averse de ploaie, nesemnificative din punct de vedere al cantitatilor de apa estimate a se acumula. Vantul va slabi in intensitate in toata tara si va sufla slab, cel mult moderat in prima parte a zilei in sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 21 si 26 de grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana, 23-28 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 18-23 de grade in Moldova, din nou cu cele mai scazute valori asteptate in partea de nord a regiunii, iar cele mai ridicate in sud.
In week-end ultimele rulari ale modelelor numerice matematice estimeaza evolutia unei circulatii a aerului in troposfera joasa dinspre sud-vestul continentului, intr-un regim preponderent anticiclonic, astfel incat pe langa temperaturile in crestere (in special pe parcursul zilei de duminica) si instabilitatea atmosferica se va situa la cote destul de scazute, doar sambata in prima parte a zilei in sudul tarii si duminica in a doua parte a zilei in nord urmand sa existe conditii pentru producerea unor averse de ploaie locale insotite de descarcari electrice, averse ce vor fi insa in general slabe cantitativ. Vantul va sufla slab pana la moderat in aproape toata tara pe parcursul zilei de sambata, in timp ce duminica acesta se va intensifica usor in vestul si in sud-estul teritoriului, cu rafale ce pot ajunge pe alocuri pana la 40-50 de km/h.
Daca sambata, 3 iunie, valorile termice se vor situa intre 22 si 27 de grade Celsius la nivelul aproape intregii tari, în duminica Rusaliilor acestea vor urca pana spre 25-30 de grade, cu cele mai scazute temperaturi asteptate a se inregistra in nordul Moldovei, iar cele mai ridicate in sud-vestul Olteniei.