Prognoza vremii pentru săptămâna 6 – 12 noiembrie

Prima parte a intervalului urmator va fi dominata de un regim anticiclonic, cu o vreme in general frumoasa si calda in majoritatea zonelor tarii. Totusi, datorita faptului ca ne aflam in perioada din an in care insolatia este din ce in ce mai scazuta iar noptile tot mai lungi, in conditii de presiune ridicata sansele de aparitie (si persistare) a cetii sporesc. Astfel, desi in zonele de deal si de munte cerul va fi mai mult senin, pe arii extinse in zonele joase din Transilvania si local in Maramures, Banat, Crisana si nordul Moldovei ceata va fi prezenta cel putin pe timpul noptilor, cu posibilitate ridicata de persistare si dupa rasaritul Soarelui. In aceste conditii temperaturile vor fi considerabil mai scazute in zonele respective fata de deal si de munte – urmand sa se produca fenomenul de inversiune termica. Ceata isi va face aparitia izolat si in restul regiunilor, iar pe alocuri va fi asociata cu burnita slaba.
In a doua parte a intervalului, desi vremea se va mentine calduroasa per ansamblu (cu maxime termice de pana la 15-17 grade Celsius in sudul tarii), anticiclonul din zona Europei estice se va destabiliza usor, urmand sa faca loc unor pasaje frontale ce vor afecta si Romania prin precipitatii locale sub forma de ploaie la ses si ninsoare la altitudini de peste 1200-1500 de metri, insa cantitatile de apa estimate a se acumula nu vor fi semnificative.

Luni vremea va fi frumoasa si calda in toata tara, cu exceptia Transilvaniei si a Moldovei, unde se va forma ceata, care va persista local pana spre orele pranzului si va fi asociata izolat si cu burnita slaba. Vantul va sufla slab in majoritatea regiunilor, doar in sudul Banatului si in nord-estul extrem al Moldovei urmand sa prezinte unele intensificari cu totul trecatoare la tare, indeosebi in cursul pranzului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 10 si 15 grade in Transilvania si Maramures (cu valori usor mai scazute posibile doar in zonele unde ceata va persista, adica pe vai si in depresiuni), 14-19 grade in Banat si Crisana, 11-16 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori posibil usor mai ridicate doar in estul Luncii Dunarii) si 9-13 grade in Moldova.

Marti vremea va fi deosebit de calda pentru prima decada a lunii noiembrie, cu maxime ce sunt asteptate sa atinga 16-18 grade in sud si in sud-vest. Cerul va fi variabil spre mai mult senin in cea mai mare parte a tarii, insa din nou ceata va da batai de cap in special pe vaile si in depresiunile din Transilvania, unde local va persista pe parcursul intregii zile. Vantul va sufla slab in aproape toate regiunile tarii, cu exceptia sudului Banatului, unde va fi moderat. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 9 si 14 grade in Transilvania si Maramures, 13-18 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 10-14 grade in Moldova, cu valori posibil usor mai ridicate asteptate in dealurile subcarpatice.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de marti. In tot estul Europei, incluzand tara noastra, vremea va fi deosebit de calda pentru aceasta perioada, abaterile termice pozitive urmand sa fie de pana la 6-8 grade Celsius (mai ales in zonele de deal si de munte). Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Miercuri partea frontala a unei depresiuni atmosferice mediteraneene va afecta indeosebi regiunile sudice ale tarii, unde local se vor semnala ploi si burnite slabe; Vremea.ro estimeaza ca anticiclonul est-european va fi inca prea bine consolidat pentru a permite un avans mai serios al centrului ciclonului inspre zona tarii noastre (fapt ce s-ar fi tradus prin ploi considerabil mai abundente). In prima parte a zilei in regiunile intracarpatice ceata mai poate persista in mod local si va fi asociata izolat si cu burnita slaba. Vantul va sufla moderat in sud-vestul tarii si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 10 si 15 grade in Transilvania si Maramures, 13-18 grade in Banat si Crisana, 11-15 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 9-13 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in nordul extrem al regiunii.

Joi vremea se va raci usor mai ales in vestul tarii, iar in regiunile extracarpatice local ploile (foarte slabe cantitativ) vor continua. Vantul va sufla slab in cea mai mare parte a tarii, cel mult slab pana la moderat in sudul extrem. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 9-14 grade in Transilvania, Maramures, Crisana, Banat, Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori posibil usor mai ridicate asteptate a se inregistra doar in zonele deluroase), in timp ce in Moldova temperaturile vor fi ceva mai scazute, pana la 7-11 grade Celsius (valori usor mai ridicate fiind asteptate doar in extremitatea sudica a regiunii).

Vineri, pe langa „ramasitele” ciclonului mediteranean aproape defunct (care va afecta regiunile extracarpatice prin ploi slabe locale), dinspre vestul Europei va intra in tara noastra un front atmosferic de origine atlantica, astfel incat mai ales spre seara si in vest, centru si nord sunt asteptate ploi pe arii relativ extinse, insa acestea vor fi de asemenea slabe cantitativ. La munte, la altitudini mai mari de 1500 de metri precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare si se va depune un strat subtire de zapada. Vantul va sufla slab pana la moderat in aproape toate zonele tarii, cel mult moderat in sud-vestul extrem. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 7 si 12 grade in Transilvania si Maramures, 9-14 grade in Banat si Crisana, 12-17 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in nordul Olteniei) si 9-14 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in extremitatea nordica a regiunii, iar cele mai ridicate in cea sudica.

Sambata precipitatiile sub forma de ploaie vor continua sa cada pe arii extinse in vestul, centrul si nordul teritoriului, iar cu totul izolat se vor acumula cantitati de apa de pana la 10-15 mm. La munte, la altitudini de peste 1200 de metri se vor semnala si lapovite si ninsori, iar stratul de zapada este asteptat sa creasca cu pana la 5-10 centimetri (mai ales in vestul Muntilor Apuseni si in nordul Carpatilor Orientali). Vantul va sufla moderat in cea mai mare parte a tarii, iar in nord-vest va prezenta unele intensificari temporare la tare, indeosebi in cursul pranzului. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 5 si 10 grade in Transilvania si Maramures, 8-13 grade in Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate in vestul Banatului), 12-17 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (din nou cele mai ridicate temperaturi urmand sa se inregistreze in dealurile subcarpatice ale Olteniei) si 9-14 grade in Moldova.

Duminica, desi incertitudinea devine deja destul de ridicata, marea majoritatea a modelelor numerice de prognoza indica o vreme destul de mohorota, cu precipitatii slabe sub forma de ploaie pe arii extinse in toata tara si ninsori in zonele montane. Cauza acestei vremi bacoviene o va consitui zonalitatea (circulatia generala a aerului pe directie vest-est), care va aduce spre tara noastra o serie de fronturi atmosferice atlantice, trend ce are sanse sa se mentina si dupa data de 12 noiembrie.
Vantul va sufla tare aproape peste tot, iar in camp deschis in sud si est acesta va putea atinge la rafala viteze de pana la 70-80 de km/h. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 2-7 grade in Transilvania si Maramures, 7-12 grade in Banat si Crisana, 9-14 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zona Luncii Dunarii) si 6-11 grade in Moldova, cele mai ridicate temperaturi urmand sa se inregistreze in extremitatea sudica a regiunii.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.