Cum va fi vremea în săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie

O circulatie troposferica foarte dinamica la nivelul Europei va permite patrunderea unor mase de aer mai reci dinspre nordul Oceanului Atlantic inspre zona Romaniei, aer care va veni de asemenea insotit de precipitatii insemnate cantitativ. Un anticiclon destul de persistent in zona Rusiei europene va bloca totusi avansarea aerului rece catre estul Europei, astfel incat inclusiv o buna parte din Romania (indeosebi sudul si sud-estul) vor ramane preponderent in sectoarele calde ale depresiunilor. Pe parcursul intregului interval se vor strange cantitati importante de apa in aproape toate regiunile tarii, insa din punct de vedere termic per ansamblu vremea va ramane usor mai calda decat in mod obisnuit pentru inceputurile sezonului hibernal.

Luni vremea va fi inchisa in toata tara si va ploua pe arii extinse mai ales in sud si sud-est. In zonele centrale, dupa lasarea serii precipitatiile se vor transforma in lapovite si ninsori, iar pana spre miezul noptii se va depune un strat de zapada de pana la 5-10 cm la munte, dar si in zonele de ses din sud-estul Transilvaniei. Vantul va sufla moderat in aproape toata tara, iar in sud-est va prezenta unele intensificari trecatoare la tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 1 si 5 grade in Transilvania si Maramures, 3-7 grade in Banat si Crisana, 6-10 grade in Oltenia si 4-9 grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Marti vremea se va mentine inchisa in aproape toate regiunile, mai putin in vestul extrem, unde este posibil ca pentru scurte momente sa isi faca aparitia Soarele. Pe intreg parcursul zilei va ninge in estul Transilvaniei si in vestul Moldovei, insa solul cald si maximele apropiate de pragul inghetului vor limita depunerea de strat in zonele joase. Cu toate acestea, in depresiunea Brasovului precipitatiile vor fi intense, ceea ce va contrabalansa factorii limitativi de mai sus; astfel, inclusiv in municipiul Brasov se pot depune 10-20 de centimetri de zapada, indeosebi in prima parte a zilei. Depunere de strat va fi si in zona subcarpatica a Moldovei, unde la altitudini de peste 500 de metri se va asterne un strat de 10-15 centimetri. Vantul va sufla moderat in sud si est si mai mult slab in rest. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre -1 si 4 grade in Transilvania si Maramures, 2-6 grade in Banat si Crisana, 4-9 grade in Oltenia si 1-6 grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra pe litoral.

Cele mai optimiste rulari ale modelelor numerice vizeaza pana la 30-50 de centimetri in zona Carpatilor de Curbura pana marti noaptea, insa o astfel de depunere ar fi posibila doar in conditiile in care temperatura ar scadea considerabil sub 0 grade Celsius, ceea ce nu se va intampla decat marti seara. Sursa: kachelmannwetter.com, model Swiss HD.

Miercuri vremea se va ameliora ca aspect si va intra intr-un proces de incalzire usoara. Dimineata se vor mai semnala unele fulguieli in nord-est, iar spre seara in sud-vest va incepe sa ploua. Vantul va sufla slab aproape peste tot, cel mult slab pana la moderat in sud-est. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 1 si 5 grade in Transilvania si Maramures, 4-7 grade in Banat si Crisana si 4-9 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, din nou cu cele mai ridicate valori asteptate pe litoral.

Joi, de Sfantul Andrei, o noua depresiune mediteraneana va afecta tara noastra prin ploi pe arii extinse si cantitati de apa de pana la 20-30 de mm in sud-vest. In zonele centrale spre seara precipitatiile se vor transforma in lapovite si ninsori, insa nu se asteapta depunerea unui strat semnificativ de zapada. Vantul va sufla moderat in Moldova si slab, cel mult slab pana la moderat in rest. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 2-7 grade in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana si Oltenia, 7-12 grade in Muntenia si Dobrogea si 4-9 grade in Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate in partea sudica a regiunii.

Vineri, 1 Decembrie, de Ziua Nationala a Romaniei va ploua pe arii extinse in mai toate zonele tarii, doar vestul si sud-estul extrem urmand sa fie ferite in cea mai mare parte de precipitatii. In Moldova se vor acumula cantitati de apa de pana la 20-30 de mm, iar atat in nordul regiunii cat si in estul Transilvaniei, spre seara precipitatiile se vor transforma din nou in lapovite si ninsori. Vantul va sufla slab aproape peste tot, cel mult slab pana la moderat in Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 2 si 7 grade in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana si Oltenia, 7-12 grade in Muntenia, 12-16 grade in Dobrogea, 8-13 grade in sudul Moldovei si 3-8 grade in nordul acesteia.

In week-end vremea va ramane in general inchisa si se vor semnala precipitatii amestecate in toate regiunile, mai ales lapovite si ninsori in jumatatea nordica, in timp ce in sud vor predomina ploile – ce vor fi din nou insemnate cantitativ (mai ales sambata). La munte va continua sa ninga, stratul de zapada la altitudini de peste 1000 de metri urmand sa devina consistent. Din punct de vedere termic vremea va fi apropiata de normalul climatologic specific inceputului de decembrie, cu exceptia sud-estului, unde temperaturile se vor situa peste mediile climatologice.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.