Dupa scurta perioada usor mai calda din cursul weekend-ului, iarna va reveni pe teritoriul Romaniei in ultimele zile ale lunii noiembrie. O depresiune mediteraneana se va forma chiar luni si va aduce pentru inceput precipitatii predominant sub forma de ploaie in cea mai mare parte a tarii, pentru ca marti in nordul tarii sa se semnaleze mai ales ninsori ce vor depune strat de zapada. In sudul tarii precipitatiile solide isi vor face aparitia miercuri, cand inclusiv la Bucuresti este asteptata depunerea unui strat de zapada, care spre deosebire de cel depus acum aproximativ o saptamana, va rezista o perioada mai indelungata. Pe partea posterioara a depresiunii mediteraneene va fi advectat un aer foarte rece dinspre nordul continentului, astfel incat incepand de marti seara temperaturile vor scadea accentuat in toata tara si se vor situa sub normele climatologice ale perioadei.
Luni vremea va fi inchisa in toata tara si va ploua pe arii extinse in aproape toate regiunile, cu exceptia nordului Munteniei si al Olteniei, unde ploile se vor semnala numai in mod izolat. Cantitati mai importante de apa se vor inregistra in zona Muntilor Apuseni si in nordul Carpatilor Orientali, unde se vor acumula local pana la 15-20 de mm. La munte la altitudini mai mari de 1500 de metri, precum si in zona Obcinelor Bucovinei precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va sufla moderat in Dobrogea si mai mult slab in restul regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 5 si 10 grade in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 1-6 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in extremitatea nordica a regiunii.
Marti vor cadea precipitatii sub forma de ploaie pe spatii extinse in toata tara, cu exceptia nordului Moldovei, unde acestea vor fi sub forma de lapovita si ninsoare, in judetele Botosani si Suceava previziunile Vremea.ro arata ca se va depune un strat de zapada de pana la 10-15 centimetri. Cantitati de apa ceva mai insemnate, de pana la 15-20 de mm, vor cadea si in sud-est, insa aici vor fi exclusiv ploi. In partea centrala a Moldovei izolat va cadea ploaie inghetata si se va forma polei. Vantul va sufla tare in sud si sud-est si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi similare cu cele inregistrate in ziua precedenta si se vor incadra in general intre 5 si 10 grade in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul Transilvaniei si in Lunca Dunarii) si 0-5 grade in Moldova.
Miercuri vremea se va raci in toata tara, iar precipitatiile se vor transforma treptat in lapovita si ninsoare in aproape toate regiunile. Ultimele rulari ale modelelor numerice indica posibilitatea aparitiei fenomenului de viscol local in sudul tarii, unde si cantitatile de apa vor fi mai insemnate (pana la 15-20 de mm) si se va depune strat de zapada. Din pacate, datorita impredictibilitatii configuratiei sinoptice de la nivelul sud-estului Europei, grosimea precisa a stratului de zapada nu poate fi estimata cu mai mult de 24 de ore in avans. Vantul va sufla tare in sud-estul tarii (cu rafale de pana la 60-70 de km/h) si slab pana la moderat in restul zonelor. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 0 si 5 grade in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si -3…2 grade in Moldova, din nou cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in nordul extrem al regiunii.
Joi temperaturile vor continua sa scada in toata tara, vremea urmand sa devina deosebit de rece pentru sfarsitul lunii noiembrie. Totusi, aspectul sau se va ameliora, unele ninsori slabe izolate urmand sa mai cada doar in Transilvania si in Oltenia in prima parte a zilei. Vantul va sufla tare in Dobrogea si in Baragan si slab, cel mult slab pana la moderat in restul regiunilor. Maximele termice vor urca la pranz pana spre -3…2 grade in Transilvania si Maramures, 0-5 grade in Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul Banatului), -2…3 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si -7…-2 grade in Moldova.
© 2018 — Toate drepturile rezervate Vremea.ro, preluarea informațiilor în alt scop decât pentru uz personal este strict interzisă în lipsa unui link direct către articol, fără a se depăși o limită de 500 caractere.