Următoarele zile vor continua șirul ‘musonic’ început acum aproximativ două săptămâni în țara noastră, sud-estul Europei urmând să se afle în continuare sub influența unui câmp de presiune mai scăzută (cu centrul în sudul Ucrainei). Astfel, pe areale extinse vor cădea averse de ploaie însoțite de frecvențe descărcări electrice, iar pe alocuri și de căderi de grindină. Cantitățile de apa așteptate a se acumula vor fi mai însemnate în zonele cele mai expuse advecției de umezeală dinspre bazinul vestic al Mării Negre, respectiv Moldova și Carpații Orientali, însă datorită instabilității generalizate local se vor acumula cantități de apa importante și în celelalte regiuni (cu excepția sud-vestului Olteniei și a litoralului, unde aversele își vor face apariția numai în mod izolat). Din punct de vedere termic vremea va fi relativ normală pentru ultima decadă a lunii iunie, cu maxime ce nu vor depăși pragul de 30 de grade Celsius nici măcar în Lunca Dunării.
Luni vremea va fi inchisa in majoritatea zonelor tarii si va ploua in averse insotite de fenomene electrice (si izolat de grindina) pe arii extinse in jumatatea nordica a tarii, local in sud-est si izolat in Oltenia. In nordul Moldovei si la munte cantitatile de apa asteptate a se acumula vor fi mai insemnate – pana la 30-40 de mm in mod izolat.
Vantul va sufla slab in cea mai mare parte a tarii, cel mult slab pana la moderat in vestul extrem si in nordul Carpatilor Orientali. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 22 si 27 de grade Celsius in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana si 24-29 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in sudul litoralului si in zona Obcinelor Bucovinei.
Marti instabilitatea atmosferica va fi la cote ridicate in majoritatea regiunilor, mai putin in nord-vest, unde va patrunde un aer ceva mai uscat dinspre zona centrala a Europei, aer asociat unui camp de presiune ridicata ce va avansa treptat catre tara noastra. Aversele de ploaie insotite de descarcari electrice si razlet de grindina se vor semnala pe spatii extinse in Moldova, Transilvania, sudul Banatului si zonele deluroase din nordul Olteniei si al Munteniei, cantitatile de apa urmand sa ajunga local pana la 20-30 de mm in Moldova, sudul Transilvaniei si la munte, insa izolat unde furtunile vor fi mai persistente se vor strange pana la 50-60 de mm de apa.
Vantul va sufla moderat in Crisana si in nordul Moldovei si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 19 si 24 de grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), 22-26 de grade in Banat, Crisana si Oltenia, 24-29 de grade in Muntenia si Dobrogea si 19-24 de grade Celsius in Moldova.
Miercuri vremea se va ameliora usor ca aspect in cea mai mare parte a tarii, insa local in jumatatea estica aversele de ploaie inca vor mai insista sa isi faca aparitia, cantitatile de apa estimate a se acumula urmand sa ajunga totusi numai izolat de aceasta data pana la 20-30 de mm (mai ales in nordul Munteniei).
Vantul va sufla moderat in sud-vestul Olteniei si la munte si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte zone ale tarii. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 19 si 24 de grade Celsius in Transilvania si Maramures, 22-27 de grade in Banat si Crisana, 24-29 de grade in Oltenia (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sudul regiunii) si 20-25 de grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova.
Joi vremea va fi in general frumoasa pana spre orele pranzului in cea mai mare parte a tarii, dupa-amiaza urmand sa isi faca aparitia local norii convectivi cu o mare dezvoltare pe verticala local in nordul Olteniei si al Munteniei si izolat in rest, insa nu se mai asteapta acumularea unor cantitati importante de apa.
Vantul va sufla moderat in Carpatii Orientali, sudul Moldovei, Baragan si Dobrogea si mai mult slab in restul teritoriului. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 21-26 de grade in Transilvania si Maramures, 23-28 de grade in Banat si Crisana, 25-30 de grade in Oltenia si 22-27 de grade Celsius in Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in zonele subcarpatice.
Nu mai actualizări vremea?
Azi e 29.06.