După o perioadă foarte umedă în ultimele 8-10 zile mai ales la nivelul sudului țării (printre cele mai umede perioade din acest an), în care au căzut punctiform peste 100 de mm sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, următorul interval promite o ameliorare a vremii sub aspect pluviometric (cu toate că cerul va rămâne mai mult noros), la nivelul țării noastre urmând să se solidifice un maxim de presiune atmosferică, singurele precipitații așteptate să cadă urmând să fie câteva ploi slabe și burnițe, mai cu seamă în regiunile extracarpatice. În condițiile în care România se va afla sub influența unui aer tropical în altitudine (coroborat cu nebulozitatea ridicată de tip stratiform), temperaturile în majoritatea regiunilor se vor situa cu mult peste media climatologică a perioadei, în zonele sud-vestice urmând să se înregistreze maxime de până la 12-13 grade Celsius.
Marti vremea va fi inchisa in cea mai mare parte a tarii, numai zona montana urmand sa fie crutata de asaltul norilor josi, de tip stratiform. Cu totul izolat in regiunile intracarpatice se vor semnala burnite slabe, in restul teritoriului nefiind asteptate sa cada precipitatii. Vantul va sufla moderat in Dobrogea si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 4 si 9 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 6-11 grade in Banat si Crisana, 4-9 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 2-7 grade in Moldova.
Miercuri inversiunea termica se va accentua progresiv in Campia Transilvaniei, care va actiona ca un larg bazin depresionar, aerul rece urmand sa se sedimenteze in cele mai joase straturi ale troposferei, iar aceasta stratificare va persista si pe timpul zilei, ca urmare a prezentei cetii si a norilor josi. Si in restul tarii (cu exceptia zonelor montane inalte) cerul va fi noros, insa plafonul inferior al norilor va fi ceva mai ridicat, astfel incat la sol temperaturile vor fi mai ridicate decat in Transilvania. In sudul Romaniei izolat se vor semnala unele ploi si burnite slabe. Vantul va sufla slab pana la moderat in Moldova si sudul Banatului si mai mult slab in restul tarii. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 0 si 5 grade in Transilvania si Maramures, 4-9 grade in Crisana, 8-13 grade in Banat (cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul regiunii), 4-9 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 2-7 grade Celsius in Moldova.
Joi aspectul vremii va fi similar cu cel din ziua precedenta, respectiv cer acoperit in toata tara (de aceasta data si la munte va fi innorat), iar in sud si est local se vor semnala unele ploi si burnite slabe, astfel de fenomene fiind posibile izolat si in Crisana. Vantul va sufla slab in aproape toate regiunile, cel mult slab pana la moderat in sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 0 si 5 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 3-8 grade in Crisana, 7-12 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 3-8 grade in Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sudul extrem al regiunii, precum si in zona subcarpatica a acesteia.
Vineri presiunea atmosferica va continua sa creasca, iar vremea va fi inchisa in majoritatea zonelor tarii, cu exceptia crestelor montane la peste 2000 de metri, care se vor situa deasupra plafonului de nori josi stratus si stratocumulus. In toate regiunile nebulozitatea va persista inclusiv in cursul dupa-amiezii, iar izolat vor cadea ploi si burnite slabe. Vantul va sufla in general slab in toata tara, cel mult slab pana la moderat in zona montana inalta si in nordul Moldovei. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 1-6 grade in Transilvania, Maramures si Crisana, 5-10 grade in Banat, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 2-7 grade Celsius in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in extremitatea nord-estica a regiunii.