Cum va fi vremea în weekend-ul 13 – 14 martie

Finalul de săptămână va aduce o vreme caldă spre deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii martie în majoritatea regiunilor țării, pe fondul unei advecții de aer tropical dinspre nordul Africii (pe partea anterioară a unui front atmosferic asociat unei vaste depresiuni situate în zona Țărilor de Jos). Temperaturile, în consecință, vor urca până spre valori maxime de 16-18 grade Celsius îndeosebi în sudul țării, astfel de valori urmând să se înregistreze mai ales duminică.

Frontul cald al acestei depresiuni va aduce și precipitații în majoritatea regiunilor, însă ninsori se vor semnala numai la altitudini mai mari de 1800-2000 de metri. Cantitățile de apă estimate a se acumula vor fi ceva mai însemnate local în Banat (până la 15-20 de mm pe întreg parcursul intervalului), în restul țării precipitațiile urmând să fie mai degrabă slabe cantitativ.

Cantitatile de apa estimate a se acumula pana in noaptea de duminica spre luni. Vor cadea precipitatii predominant sub forma de ploaie pe aproape intreg teritoriul Romaniei, insa cantitati mai insemnate de apa (local pana la 20-25 de mm pe intreg parcursul intervalului) se vor strange doar in Banat. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).

Sambata vremea va fi in general inchisa mai ales in jumatatea sudica a teritoriului, unde local vor cadea precipitatii sub forma de ploaie, iar la munte la altitudini de peste 1600 de metri va ninge. Cantitatile de apa vor ajunge local pana la 7-10 mm in Banat, in celelalte regiuni ploile urmand sa fie slabe din punct de vedere cantitativ.

Vantul va sufla moderat in nordul Carpatilor Orientali si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 7 si 12 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra, aproape ca de obicei, in depresiunile intramontane din estul Transilvaniei), 11-16 grade in Banat si Crisana si 9-14 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Duminica va ploua pe spatii extinse cu precadere in jumatatea vestica a tarii, iar local in Banat se vor acumula cantitati ceva mai insemnate de apa (pana la 10-15 mm). La munte la altitudini de peste 1800-2000 de metri va ninge si se va depune un nou strat de zapada, in special in vestul Carpatilor Meridionali.

Vantul va sufla tare in Carpatii Orientali si Occidentali (cu rafale de pana la 80-100 de km/h pe creste) si slab pana la moderat, cel mult moderat in celelalte regiuni.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre 10-15 grade in Transilvania, Maramures si Crisana, 13-18 grade in Oltenia si Muntenia si 11-16 grade Celsius in Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate in partea central-sudica a judetului Constanta.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.