După ce în ultimele zile vremea s-a răcit accentuat iar în nordul Moldovei s-au semnalat precipitații inclusiv sub formă de lapoviță și ninsoare, în următoarele zile temperaturile vor creste treptat, ajungând până la valori normale pentru a doua decada a lunii octombrie, chiar ușor mai ridicate spre finalul săptămânii.
Precipitațiile vor fi prezente pe teritoriul țării noastre în aproape fiecare zi din intervalul de prognoză, însă în afara zilei de luni nu sunt așteptate și cantități importante de apa.
Luni vremea va fi rece si inchisa in toata tara, in Transilvania, Moldova, Baragan si Dobrogea urmand sa se semnaleze precipitatii abundente pe aproape intreg parcursul zilei. In nordul Moldovei se mentin conditiile pentru precipitatii mixte la altitudini de 300-700 de metri, la peste 700 de metri urmand sa se inregistreze exlusiv ninsori. Stratul de zapada nou-depus va putea atinge izolat 15-20 de centimetri in special in depresiunile intramontane din nordul Carpatilor Orientali (de exemplu la Campulung Moldovenesc), insa si in zonele adiacente Subcarpatilor se poate depune un strat de pana la 5-10 cm (Suceava, Targu-Neamt). La munte la peste 1200 de metri stratul de zapada depus, cumulat cu cel de duminica, poate atinge grosimi de pana la 30-40 de centimetri iar la peste 1500 de metri chiar si 50 de centimetri! In sudul Moldovei si in Dobrogea cantitatile de apa mai pot atinge local 15-20 de mm si izolat 30-40 de mm, cu precadere in zona litorala, unde se pot dezvolta si unele furtuni insotite de descarcari electrice. Aceste ploi sunt insa binevenite pentru regiunea Moldovei, grav afectata de seceta din luna mai a acestui an si pana acum. Cu toate acestea, cantitatile foarte ridicate de apa pot conduce izolat la unele cresteri de debite pe raurile montane, iar la ses se vor produce baltiri pe suprafete intinse. Vantul va sufla cu putere in special in zona Subcarpatilor de Curbura, nordul Baraganului si in judetul Tulcea, rafalele putand sa atinga 70-80 de km/h. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 4 si 8 grade in Transilvania si Maramures, 8-11 grade in Banat si Crisana, 8-12 grade in Oltenia si in Muntenia, 10-15 grade in Dobrogea (cu cele mai ridicate valori in sudul litoralului), in timp ce Moldova va ramane sub influenta advectiei unui aer polar de origine siberiana, cu maxime de numai 1-6 grade Celsius, cele mai scazute valori fiind asteptate in nord-vestul extrem al regiunii.
Marti depresiunea intensa care ne-a afectat pe parcursul zilelor de duminica si luni se va indeparta de teritoriul Romaniei, astfel incat vremea se va ameliora considerabil cu precadere in regiunile nordice, insa va ramane mult mai rece fata de normalul climatologic al perioadei in aproape toata tara. In prima parte a zilei mai sunt posibile unele precipitatii mixte slabe in nordul Moldovei si cateva ploi in sudul acesteia, insa cantitatile de apa vor fi nesemnificative. In restul tarii cu toate ca nu se vor semnala precipitatii cerul va ramane mai mult noros, iar vantul va mai putea prezenta unele intensificari temporare la tare in sudul Moldovei, Baragan si Dobrogea. Maximele termice vor creste usor in toata tara si se vor situa in general intre 10 si 15 grade in Transilvania si Maramures, 13-16 grade in Banat si Crisana, 10-14 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 5-10 grade in Moldova.
Miercuri procesul de incalzire a vremii va continua iar cerul va deveni variabil in aproape toata tara, desi local vor mai fi unele zone unde Soarele va ramane ascuns dupa nori pe intreg parcursul zilei. Cateva ploi locale slabe sunt posibile in vestul extrem al tarii, asociate unui sistem depresionar centrat in bazinul vestic al Marii Mediterane. Aceasta depresiune este de fapt fostul uragan Joaquin, care desigur isi va fi pierdut toate proprietatile tropicale odata ajuns in Marea Mediterana, insa avand in vedere faptul ca apele marii sunt foarte calde, depresiunea se va regenera si va produce ploi intense pe intreaga Coasta Dalmata, Romania urmand sa fie afectata doar de periferia estica a ciclonului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 12 si 17 grade in Transilvania si Maramures, 16-20 de grade in Banat si Crisana, 13-17 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 8-13 grade in Moldova.
Joi vremea va continua sa se incalzeasca in aproape toata tara, pe masura ce un aer tropical de provenienta nord-africana va fi advectat pe partea anterioara a ciclonului mediteranean (Romania se va afla in zona de front cald a depresiunii), astfel incat temperaturile vor fi chiar usor mai ridicate fata de normalul climatologic al perioadei in unele regiuni. Iata cum asadar, in numai cateva zile se poate trece la nivelul intregii tari de la abateri negative ridicate la usoare abateri pozitive; aceasta „lovitura de teatru” nu este insa ceva neobisnuit pentru luna octombrie, o luna foarte dinamica din punct de vedere meteo la nivelul Romaniei.
In prima parte a zilei mai sunt posibile unele ploi locale in vestul, sud-vestul si nord-vestul tarii, insa cantitatile de apa nu vor fi importante (pana la 5-10 mm). Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 15 si 20 de grade in Transilvania si Maramures, 14-19 grade in Banat si Crisana, 16-20 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 12-17 grade in Moldova. Dimineata, la fel ca si in precedentele zile se poate forma bruma in nordul extrem al tarii, unde un strat subtire de zapada inca mai poate persista. O mentiune speciala avem pentru sudul Transilvaniei, unde datorita circulatiei sudice intense isi va face aparitia fenomenul de foehn, care pe langa vantul foarte puternic (cu rafale de pana la 80-90 de km/h) va urca si temperaturile considerabil mai mult comparativ cu restul regiunii, in consecinta valori termice maxime de pana la 22-23 de grade Celsius sunt posibile in orase precum Sibiu sau Fagaras.
Vineri vremea se va mai incalzi suplimentar in comparatie cu zilele precedente, astfel incat in vestul tarii va deveni deosebit de calda pentru a doua decada a lunii octombrie. Precipitatiile vor lipsi aproape complet, insa in prima parte a zilei sunt posibile cateva ploi slabe in nord-est, iar dupa orele serii in sud-vest se pot dezvolta cu totul izolat unele furtuni insotite de descarcari electrice. Maximele termice vor fi cuprinse in general intre 19 si 23 de grade in Transilvania si Maramures, 22-25 de grade in Banat si Crisana, 19-23 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea, in timp ce in Moldova se va face simtita inca influenta unui aer ceva mai rece, iar temperaturile nu vor urca la pranz mai sus de 12-17 grade Celsius.
Asadar, pragul temperaturii considerate a fi de vara – de 25 de grade – nu este inca rezervat exclusiv sezonului cald 2016. Aceste puseuri tropicale sunt totusi o obisnuinta a ultimilor ani in Romania in lunile octombrie si noiembrie; in ultimii 10 ani au fost chiar si luni noiembrie in care temperatura a urcat pana la 28 de grade Celsius in sudul Romaniei, astfel incat o temperatura de 25 de grade in luna octombrie ar trebui sa fie cu atat mai banala acum, in contextul tendintei de incalzire a climei la nivel mondial.
In week-end ultimele rulari ale modelelor numerice de previziune estimeaza o continuare a vremii deosebit de calde pe intreg teritoriul Romaniei, insa si unele precipitatii, chiar si sub forma de aversa in vest si sud-vest. Insa mai multe detalii referitoare la evolutia vremii din week-end le vom publica, ca de obicei, in analiza de joi seara.