Sfârșitul lunii decembrie și începutul lui ianuarie vor aduce prima advecție importantă de aer arctic din acest sezon rece pe teritoriul țării noastre, datorită formării unui câmp de presiune ridicată în zona Scandinaviei, ce va împiedica avansul maselor de aer calde și umede dinspre Oceanul Atlantic înspre continentul european. Ca o consecință, la vest de acest blocaj anticiclonic aerul polar deosebit de rece din zona Rusiei va avea cale libera să avanseze spre sud, producând o răcire semnificativă la nivelul aproape întregii Europe. Cu toate acestea, ninsorile care se vor semnala vor fi în general slabe, datorită pătrunderii directe a aerului polar în țara noastră (nu va trece deasupra unei întinderi de apa – în speță Marea Mediterană – astfel încât nu se vor forma cicloni care să producă precipitații consistente).
Luni vremea va ramane inca deosebit de calda pentru aceasta perioada a anului in special in sudul tarii, unde temperaturile vor fi specifice mai degraba sfarsitului de luna aprilie. In vestul si centrul tarii ceata si nebulozitatea de altitudine joasa vor persista iar aici valorile termice vor fi ceva mai scazute (desi mai ridicate in comparatie cu media climatologica a perioadei). Vantul va sufla in general slab in toata tara, iar in zonele cu ceata isi poate face aparitia si burnita pe spatii restranse. Spre seara, cu totul izolat in nordul Moldovei se vor semnala unele precipitatii slabe, preponderent sub forma de ploaie. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 4 si 9 grade in Transilvania si Maramures, 8-13 grade in Banat si Crisana, 13-18 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori izolate chiar si de 19-20 de grade Celsius in dealurile subcarpatice), in timp ce in Moldova se vor inregistra temperaturi cuprinse intre 11 si 16 grade, de asemenea cu valori usor mai ridicate posibile in Subcarpatii Moldovei (17-18 grade).
Marti vremea va intra intr-un proces de racire accentuata in toate regiunile tarii, in conditiile in care dinspre nord-estul Europei va patrunde un aer deosebit de rece de origine polar-continentala. In Moldova, Maramures si in estul Transilvaniei se vor semnala ninsori locale, insa acestea vor fi slabe cantitativ, doar izolat urmand sa se depuna un strat de zapada de pana la 3-5 cm. Spre seara unele ninsori vor patrunde si in sudul tarii (cu precadere in zonele deluroase), iar in special in nordul Olteniei acestea vor prezenta si o usoara componenta convectiva, in aval de Carpatii Medidionali. Astfel, pe spatii restranse ninsorile vor fi mai intense si se poate depune un strat de zapada ceva mai consistent, de pana la 10 cm. Asadar, dealurile subcarpatice din sudul tarii vor trece intr-un interval de doar 30-36 de ore de la vreme de primavara si temperaturi de pana la 20 de grade la iarna in toata regula, cu valori termice de pana la -5 grade odata cu apropierea noptii si ninsori moderate. Vantul se va intensifica treptat mai ales in regiunile extracarpatice, putand sa atinga la rafala viteze de pana la 60-70 de km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 0 si 5 grade in Transilvania si Maramures, 5-10 grade in Banat si Crisana, 6-11 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 0-5 grade in Moldova.
Miercuri vremea va continua sa se raceasca puternic in toata tara, devenind normala termic pentru aceasta perioada a anului, chiar usor mai rece in jumatatea estica. In sudul tarii local se vor mai semnala unele ninsori, care vor depune un strat de zapada de pana la 5-7 cm, cu precadere in zonele deluroase. Unele fulguieli vor fi si in estul tarii si pe litoral, insa fara depunere de strat (in cea mai „fericita” situatie se pot depune 1-2 cm de zapada). Vantul va sufla cu putere in estul si sudul tarii, local si in vest, cu rafale ce pot atinge 70 de km/h mai ales pe litoral, sporind senzatia de frig. Maximele termice vor urca pana la valori de -6…-2 grade in Transilvania si Maramures, -1…4 grade in Banat si Crisana, -4…2 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si -9…-4 grade in Moldova.
Joi, in ultima zi a anului vremea se va mai raci usor, insa precipitatii se vor semnala doar pe litoral, sub forma unor fulguieli slabe. In restul tarii cerul va fi variabil, mai mult senin in jumatatea vestica a tarii, insa vantul va continua sa sufle tare in est si sud, cat si la munte. In acest fel, temperaturile resimtite de organismul uman vor fi mult mai scazute decat cele inregistrate de termometre. Mai ales pe litoral si in Delta Dunarii indicele de racire poate ajunge pana la valori extreme de -35…-40 de grade, vremea devenind periculoasa pentru desfasurarea activitatilor in aer liber. Dimineata va fi geroasa in majoritatea regiunilor tarii, iar in depresiunile din estul Transilvaniei temperaturile minime pot cobori pana la -18…-15 grade Celsius. Maximele termice ale zilei vor deveni negative in toate regiunile tarii si vor fi cuprinse in general intre -9 si -4 grade in Transilvania si Maramures, -6…-2 grade in Banat si Crisana, -7…-2 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si -9…-4 grade in Moldova.
Vremea de Revelion
Vineri 31 decembrie vremea va continua sa fie deosebit de rece, cu valori de temperatura cu pana la 5-7 grade mai scazute fata de media climatologica a perioadei. Noaptea dintre ani va fi geroasa in aproape toata tara (amintind de Revelionul extrem de rece de anul trecut), iar in depresiunile intramontane din estul Transilvaniei si nordul Moldovei temperaturile vor cobori pana la -20 de grade Celsius. In depresiunile Giurgeu-Ciuc, in conditiile in care marti se va fi depus un strat de zapada de 2-4 cm, valorile termice pot cobori chiar si pana la -25 de grade, factorul limitativ pentru scaderea mai accentuata a temperaturilor urmand sa fie prezenta norilor de altitudine joasa – care de altfel vor fi prezenti in aproape intreaga tara, cu exceptia vestului. Pe litoral vor mai fi posibile unele fulguieli locale, insa fara depunere de strat de zapada. Desi vantul va slabi treptat in intensitate, acesta va continua sa sufle moderat, urmand sa accentueze senzatia de frig cu precadere in estul tarii. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre -9 si -4 grade in Transilvania si Maramures (in estul Transilvaniei chiar -10…-11 grade, vremea fiind astfel geroasa inclusiv in cursul pranzului), -6…-2 grade in Banat si Crisana, -6…0 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai scazute valori in nordul Munteniei si cele mai ridicate in sudul Olteniei), in timp ce in Moldova va fi de asemenea foarte frig, cu temperaturi maxime de numai -9…-4 grade Celsius.
In week-end, in ciuda unei incalziri usoare, vremea va ramane in continuare rece in comparatie cu mediile climatologice ale perioadei, iar diminetile vor fi geroase. Pentru moment, ultimele rulari ale modelelor numerice de previziune nu indica aparitia precipitatiilor, insa sansele pentru lapovite si ninsori vor fi in crestere odata cu inceputului saptamanii viitoare (perioada 4-6 ianuarie).
La munte pe aproape intreg parcursul intervalului vremea va fi deosebit de rece, iar vantul va sufla tare, sporind senzatia de rece. Doar luni va mai fi cald, incepand de marti urmand sa se raceasca accentuat, iar local va ninge, cu preponderenta in masivele montane estice, unde se va si depune un strat de zapada de pana la 10 cm. Temperaturile pot cobori pana la -20…-25 de grade la altitudini de peste 2000 de metri, insa acesta venire in forta a iernii nu se va reflecta si intr-o crestere semnificativa a stratului de zapada, la altitudini de sub 1500 de metri acesta ramanand in continuare prea subtire pentru practicarea sporturilor hibernale.