Prognoza vremii pentru weekend-ul 23 – 24 ianuarie

Si in acest sfarsit de saptamana vremea se va mentine deosebit de rece pe aproape intreg teritoriul tarii noastre, geroasa noaptea si dimineata in majoritatea zonelor, dar izolat si in cursul zilei in Lunca Dunarii si in sud-estul Transilvaniei. Cele mai consistente abateri termice negative fata de media climatologica a perioadei se vor inregistra in sudul tarii, unde va fi cu pana la 8 grade mai rece decat in mod normal pentru a doua decada a lunii ianuarie. Precipitatiile vor fi putine si se vor manifesta prin ninsori slabe locale mai ales in estul Transilvaniei (vineri si sambata), dar si in sudul Banatului si pe litoral (duminica), iar vantul va avea unele intensificari temporare la munte si pe litoral, unde va viscoli zapada, in special pe parcursul zilei de duminica.

Vineri dupa-amiaza si seara vremea va fi foarte rece in majoritatea regiunilor tarii, insa cu precadere in sudul Transilvaniei si in zona Luncii Dunarii. Cateva ninsori slabe locale se vor semnala in estul Transilvaniei si in Carpatii Orientali, aceste precipitatii fiind „ramasitele” unui front rece care ne-a traversat pe parcursul zilei de joi si care a depus un strat de zapada de pana la 10 centimetri in vestul si in centrul tarii. Maximele termice ale zilei vor fi cuprinse in general intre -8 si -3 grade in Transilvania si Maramures, -5…0 grade in Banat si Crisana, -7…-2 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori usor mai ridicate in nordul Olteniei si in sudul litoralului, de pana la 0 grade Celsius) si -8…-3 grade in Moldova.

Sambata vremea va continua sa fie deosebit de rece, geroasa noaptea si dimineata in aproape toate regiunile tarii, iar izolat gerul se va mentine si spre orele pranzului, mai ales in zona Luncii Dunarii si in sudul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu unele innorari temporare in Moldova si in estul Transilvaniei, unde cu totul izolat va fulgui. Stratul proaspat de zapada depus in ultimele zile si regimul anticiclonal prefigurat a domina sud-estul Europei in acest week-end, impreuna cu cerul senin si vantul in general calm vor accentua procesul de radiatie termica negativa nocturna, astfel incat in cursul diminetii pe arii relativ extinse in sudul tarii, cat si in sudul Transilvaniei si in Maramures se vor inregistra temperaturi foarte scazute, de -20…-15 grade Celsius, izolat chiar si -25 de grade Celsius. Doar posibila aparitie a cetii, datorita apropierii temperaturii aerului de temperatura punctului de roua (si implicit a cresterii umiditatii pana aproape de 100% in stratul de aer din imediata vecinatate a solului), mai poate limita probabilitatea inregistrarii unor minime termice extreme. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre -10 si -5 grade in Transilvania si Maramures, -5…0 grade in Banat si Crisana, -10…-5 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (din nou cu valori usor mai ridicate in Subcarpatii si Podisul Getic, dar si pe litoral), in timp ce in Moldova se vor inregistra maxime cuprinse intre -9 si -4 grade Celsius.

Temperaturile estimate a se inregistra duminica dimineata. In special in depresiunile Fagaras si Brasov, cat si in zona Intorsurii Buzaului se pot inregistra temperaturi chiar si de -30 de grade Celsius. Sursa: meteomodel.pl, model GFS.

Temperaturile estimate a se inregistra duminica dimineata. In special in depresiunile Fagaras si Brasov, cat si in zona Intorsurii Buzaului se pot inregistra temperaturi chiar si de -30 de grade Celsius. Sursa: meteomodel.pl, model GFS.

Duminica se va atinge apogeul acestui val de frig la nivelul tarii noastre, astfel incat dimineata temperaturile pot cobori pana la -25 de grade in Lunca Dunarii si chiar -30 de grade in sud-estul Transilvaniei, unde inversiunea termica va fi deosebit de pronuntata (dupa ce miercuri dimineata s-au inregistrat -29,5 grade la Intorsura Buzaului si -29,4 grade la Brasov). Si in restul zonelor va fi ger, cu temperaturi minime cuprinse in general intre -15 si -10 grade, exceptie urmand sa faca vestul extrem al tarii, unde va incepe sa intre un aer usor mai cald dinspre Marea Mediterana, cat si litoralul, prin influenta termic-moderatoare a Marii Negre – in aceste zone minimele termice urmand sa oscileze in jurul valorii de -5 grade Celsius. Cu totul izolat in sudul Banatului va ninge slab, dar cateva fulguieli se pot semnala si pe litoral, unde vantul se va intensifica treptat dinspre nord si va sufla la rafala cu viteze de pana la 60 de km/h. Temperaturile maxime se vor situa in general in intervalul -8…-3 grade in Transilvania si Maramures, -4…0 grade in Banat si Crisana, -11…-6 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori usor mai ridicate in zonele deluroase subcarpatice) si -9…-4 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori termice asteptate a se inregistra in nordul regiunii iar cele mai ridicate in sud.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.