Acest sfarsit de saptamana se va desfasura in aceeasi nota din punct de vedere meteorologic ca in ultimele saptamani, urmand tiparul unei circulatii atmosferice preponderent vest-est, fapt ce va aduce o vreme in general calda pe teritoriul geografic al Romaniei. Desi fata de inceputul saptamanii curente valorile termice vor fi considerabil mai scazute, acestea vor ramane in continuare mai ridicate in comparatie cu media climatologica a perioadei. Sambata se vor semnala si unele precipitatii sub forma de ploaie in special in vestul, centrul si nordul tarii, acestea urmand sa devina mai consistente pe parcursul zilei de duminica, in aceleasi regiuni.
Sambata vremea va fi in general frumoasa in regiunile extracarpatice, cu un cer variabil, si mai calda relativ la normalul climatologic al perioadei (cu pana la 5-7 grade Celsius). In vestul, centrul si nordul tarii va ploua temporar, insa cantitatile de apa vor fi nesemnificative. Cu totul izolat pot aparea unele ploi slabe si in sudul extrem al tarii, Lunca Dunarii urmand sa fie afectata de partea nordica a unui talveg depresionar de mica anvergura dezvoltat in zona Marii Adriatice. La munte la altitudini de peste 1200 de metri va ninge slab si usor viscolit, cu preponderenta in nordul Carpatilor Orientali. Vantul va avea unele intensificari in vestul extrem al tarii si in Moldova, unde poate sa atinga la rafala viteze de pana la 50-60 de km/h. Temperaturile maxime vor urca pana la 2-7 grade in Transilvania si Maramures, 5-10 grade in Banat si Crisana, 7-12 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 5-10 grade in Moldova.
Duminica un front atmosferic venit dinspre vestul Europei va lua cu asalt regiunile vestice si centrale ale Romaniei, unde pe arii extinse se vor semnala precipitatii sub forma de ploaie. Cantitatile de apa vor atinge local 15-20 de mm, iar izolat in vestul muntilor Apuseni chiar si 30-35 de mm. Unele precipitatii vor patrunde si in nordul Moldovei, insa aici vor fi slabe cantitativ. La munte in prima parte a zilei va ninge la altitudini de peste 1100 de metri, insa spre seara limita ninsorilor va urca pana spre 1600-1700 de metri. In zonele montane din Maramures si in vestul muntilor Apuseni se poate depune un strat nou de zapada in medie de 20 de centimetri, iar pe crestele mai inalte si pe platouri va fi viscol puternic. Cu totul trecator ploile se vor transforma in lapovite si ninsori in cursul diminetii de duminica si la altitudini de peste 500 de metri, mai ales in partea nordica a Transilvaniei. Vantul va sufla cu putere in aproape toate regiunile tarii, insa rafalele cele mai puternice se vor inregistra in vestul extrem, unde pot atinge chiar si 70-80 de km/h, in special in zonele deluroase. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 1 si 6 grade in Transilvania si Maramures, 2-7 grade in Banat si Crisana, 9-14 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 6-11 grade in Moldova.