Arhive autor: Vremea.ro

Cum va fi vremea în luna martie 2020

Luna martie de-a lungul timpului în România a fost o “zonă-tampon” între iarnă și primăvară, de regulă ultimele zvâcniri ale iernii având loc la începutul lunii, în timp ce a doua sa jumătate este marcată de încălzire accentuată, perioade cu vânt intens și topirea zăpezilor din zonele montane.

Cu toate acestea, “zvâcnirile” iernii care au loc în primele 10-15 zile ale lunii nu sunt niciodată de subestimat, având ca exemple sezoanele reci 1992-1993 sau 2017-2018, când fenomenele de iarnă cele mai severe din întregul sezon rece au avut loc în martie. Vom detalia în rândurile ce urmează estimările climatologice pentru luna martie, pentru a putea avea o idee dacă martie are șanse reale să fie o lună analog cu cele din sezoanele reci mai-sus menționate.
Continuă să citești

Vreme caldă și precipitații în intervalul 17 – 20 februarie

Următoarele zile vor aduce o vreme deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii februarie pe întreg teritoriul țării noastre, luni și marți maximele termice urmând să depășească ușor valoarea de 15 grade Celsius îndeosebi în sud-vest și în zonele subcarpatice. Cauza pentru această căldură neobișnuită o va constitui un ciclon foarte vast și adânc prezent în nord-vestul continentului, care în primă fază va advecta pe partea sa anterioară un aer tropical dinspre nordul Africii. Miercuri și joi temperaturile vor mai scădea ușor, însă încă vor fi mai ridicate față de normalul specific perioadei. Se vor semnala și precipitații, îndeosebi în a doua parte a intervalului în jumătatea sudică a țării, însă forma acestora la șes va fi aproape exclusiv sub formă de ploaie (unele lapovițe și ninsori urmând să se semnaleze numai în sudul Transilvaniei).
Continuă să citești

Cum va fi vremea în weekend-ul 15 – 16 februarie

Finalul de săptămână va aduce o vreme stabilă în cea mai mare parte a țării, după ziua de vineri anticiclonul azoric urmând să se extindă spre cea mai mare parte a estului Europei. Precipitații sunt așteptate să cadă în principal vineri în jumătatea vestică a teritoriului, însă în zonele joase acestea vor fi exclusiv sub formă de ploaie. Temperaturile vor fi considerabil mai ridicate față de media climatologică a perioadei în toată țara, singurele ore care vor mai aduce a iarnă urmând să fie cele de duminică dimineață, când cerul mai mult senin va favoriza scăderea temperaturilor până spre pragul de -10 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei.
Continuă să citești

Început ploios de săptămână. Vremea de luni, 10 februarie, până joi, 13 februarie.

Începutul de săptămână va aduce o vreme schimbătoare pe teritoriul țării noastre, câmpul anticiclonic stabilizat în ultimele 2-3 zile urmând să fie deplasat către est de un front atmosferic asociat unei vaste depresiuni centrate în nordul continentului. În prima parte a intervalului vor cădea precipitații predominant sub formă de ploaie în vestul, centrul și nordul țării, iar la munte va ninge. În sudul și estul României ploile vor ajunge de asemenea, dar mult mai neînsemnate cantitativ. Din punct de vedere termic, după scurtul episod hibernal din a două parte a săptămânii trecute, vremea se va încălzi, iar abaterile termice pozitive vor fi din nou destul de importante.
Continuă să citești

Prognoza Vremea.ro pentru weekend-ul 8 – 9 februarie

După ciclonul mediteranean care a produs vânt foarte puternic și ninsori locale în țara noastră în ultimele zile, finalul de săptămână va aduce o stabilizare a vremii, ca urmare a avansului anticiclonului azoric către estul Europei. Astfel, doar vineri și în prima parte a zilei de sâmbătă va mai ninge local mai ales în jumătatea nordică a României. Temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, iar în diminețile de sâmbătă și duminică va fi ger pe spații relativ extinse, cu precădere în zonele unde s-a așternut zăpadă proaspătă.
Continuă să citești