Arhive autor: Vremea.ro

Prognoza Vremea.ro pentru săptămâna 16 – 22 octombrie

Urmatorul interval va fi dominat de un solid regim anticiclonic, o foarte intinsa arie de presiune ridicata urmand sa puna stapanire pe cea mai mare parte a Europei. Astfel, indeosebi in prima parte a saptamanii vom avea parte de o vreme frumoasa si calda, insa cerul senin si vantul slab vor favoriza aparitia inversiunilor termice dupa apusul Soarelui, astfel incat noptile si diminetile vor fi destul de racoroase (cu minime usor sub pragul de inghet in depresiunile din estul Transilvaniei), iar amplitudinile termice diurne vor fi ridicate. In a doua parte a saptamanii stabilitatea vremii va fi usor zdruncinata de cateva pasaje frontale slabe, insa precipitatiile asteptate sa cada vor fi nesemnificative, iar temperaturile vor scadea doar usor.
Marti si miercuri se vor atinge chiar si 26-27 de grade Celsius in sudul tarii, advectia de aer cald urmand sa fie amplificata (sau cel putin mentinuta) si de ciclonul extratropical Ophelia, care prin directia sa de deplasare (SSV – NNE) va mentine circulatia de blocaj mai ales in zona Europei estice, care va fi ferita cateva zile bune de influenta oricarui front atmosferic.
Continuă să citești

Vremea în săptămâna 9 – 15 octombrie

Dupa ultimele zile foarte agitate din punct de vedere meteorologic, urmatorul interval propune o imbunatatire a vremii indeosebi in sudul tarii, unde precipitatiile vor inceta iar temperaturile vor urca pana spre 22-24 de grade Celsius, mai ales in a doua parte a intervalului. In vestul, centrul si nordul tarii vremea va fi schimbatoare si usor mai rece fata de media climatologica specifica perioadei. In nordul Europei vor activa o serie de depresiuni atmosferice, extremitatile sudice ale fronturilor reci aferente acestora urmand sa afecteze mai ales regiunile intracarpatice prin precipitatii sub forma de ploaie, insa acestea se vor semnala doar local si vor fi in general slabe cantitativ. La munte la altitudini de peste 1500-2000 de metri se vor mentine conditiile pentru lapovite si ninsori si se va mai depune un strat suplimentar de zapada de pana la 5-10 centimetri.
Continuă să citești

Cum va fi vremea în săptămâna 2 – 8 octombrie

Următorul interval va fi caracterizat printr-o vreme in general frumoasa in prima parte a saptamanii in aproape toate regiunile tarii, cu temperaturi apropiate de normalul climatologic al perioadei. In a doua parte a saptamanii o serie de pasaje frontale vor afecta cu preponderenta regiunile vestice, nordice si centrale ale teritoriului iar temperaturile vor scadea destul de mult, insa cicloanele asociate vor fi prea nordice pentru a se putea acumula cantitati insemnate de apa. In zonele extracarpatice vremea se va mentine frumoasa in cea mai mare parte a intervalului, doar in sud-estul extrem fiind asteptate unele ploi izolate (si foarte slabe cantitativ). Datorita prezentei unui camp de presiune ridicata in primele zile ale intervalului – si in consecinta a cerului mai mult senin si a vantului calm – diminetile vor fi racoroase mai ales in Transilvania si in nordul Moldovei, iar in depresiunile din estul Transilvaniei temperaturile minime mai pot cobori pana la -6…-5 grade Celsius (in special in cursul diminetii de luni).
Continuă să citești

Cum va fi vremea în săptămâna 25 septembrie – 1 octombrie

In ultimii ani vara și-a făcut un obicei in a părăsi brusc teritoriul țării noastre și fără drept la recurs; acest obicei se va păstra si in acest an, toamna părând că și-a intrat definitiv in drepturi. In luna octombrie vor mai fi posibile scurte perioade cu vreme mai calda, insa temperaturile constante de 30 de grade si peste s-au „epuizat” odata cu incheierea celei de-a doua decade a lunii septembrie, toamna facandu-si o intrare triumfala prin furtunile severe înregistrate in zonele extracarpatice in cursul serii de 20 septembrie.

Urmatorul interval va fi unul fara istoric din punctul de vedere al evolutiei vremii: in prima parte a saptamanii temperaturile se vor situa in normele climatologice ale perioadei in aproape toata tara, chiar usor mai ridicate in cursul dupa-amiezelor, in timp ce in a doua parte a saptamanii se va manifesta o racire a vremii si se vor inregistra primele valori termice apropiate de pragul inghetului pe arii mai extinse in nordul si in centrul teritoriului. Racirea va fi insa una uscata, dinspre nord-estul continentului urmand sa se extinda inspre tara noastra un masiv anticiclon; de altfel, intreaga saptamana va fi cvasi-lipsita de precipitatii, doar cu totul izolat in jumatatea sudica a tarii (si mai cu seama in zona litorala) urmand sa existe conditii pentru producerea unor burnite slabe. In rest, cerul va fi variabil spre mai mult noros, dar fara sanse de precipitatii. Doar spre week-end cerul se va curata de nori in aproape toata tara, insa dimineata vor mai exista conditii de formare a cetii, in special pe vai si in depresiuni.
Continuă să citești

Vremea în săptămâna 18 – 24 septembrie

Urmatorul interval va fi caracterizat prin perioade prelungite cu instabilitate atmosferica in aproape toata tara, dar mai cu seama in vestul, centrul si nordul teritoriului. De luni pana vineri va ploua in averse, ce vor fi insotite inclusiv de descarcari electrice pe arii extinse in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana si local in Oltenia, Muntenia si Moldova. In Dobrogea numai cu totul izolat se vor semnala ploi, in cursul noptii de miercuri spre joi. Indeosebi in regiunile intracarpatice local se vor acumula cantitati mai mari de apa, de pana la 40-60 de mm. Cauza acestor fenomene o va constitui formarea unei depresiuni atmosferice de origine mediteraneana, ce in a doua parte a saptamanii va avea inclusiv o componenta retrograda, pe partea sa posterioara urmand sa fie advectat un aer foarte rece de origine polar-oceanica. Pana atunci insa ne vom bucura de un regim termic destul de placut, cu maxime de pana la 31-32 de grade Celsius in partea sudica a teritoriului si 25-27 de grade in vest, centru si nord.
Continuă să citești