In urmatoarele zile tara noastra va fi traversata de un front rece asociat unei vaste arii depresionare situata in nordul Rusiei europene, astfel incat temperaturile vor marca o scadere la nivelul intregului teritoriu. Racirea se va simti cel mai accentuat la munte si in regiunile sudice si sud-estice, unde in ultimele zile s-au inregistrat abateri termice pozitive importante. Totusi, dupa ziua de luni (care inca va fi deosebit de calda pentru aceasta data in sud si sud-est), temperaturile nu vor scadea sub media climatologica a perioadei (dar vor reveni la valori normale), regiunea sud-estica a continentului urmand sa fie afectata doar de extremitatea sudica a frontului rece, unde gradientele termice nu vor fi atat de ridicate.
Deopotriva, in prima parte a intervalului se vor semnala precipitatii in toate regiunile, insa acestea vor fi in general slabe cantitativ (doar izolat se vor acumula pana la 5-10 mm in nordul Moldovei si al Olteniei), deoarece frontul atmosferic va ajunge destul de saracit in umezeala in tara noastra, dupa traversarea partii continentale a nordului si centrului Europei.
In zonele joase vor fi doar ploi, in timp ce la munte la altitudini mai mari de 1300-1500 de metri va ninge (cu exceptia nordului Moldovei, unde limita inferioara a ninsorilor va cobori pana la altitudini de 800-1000 de metri).
Continuă să citești →