În următorul interval de timp vremea în Europa își va păstra o mare parte din caracteristicile ultimelor 7-10 zile, influențată fiind de poziționarea și staționarea arealelor depresionare în nordul Oceanului Atlantic, propulsând din când în când fronturi reci peste vestul Europei dar mai cu seamă advectand un aer tropical încins dinspre nordul Africii cu ajutorul anticiclonului azoric, în consecință aducând o vreme fierbinte în sudul Europei.
Prima parte a săptămânii va aduce o vreme caniculară în sudul continentului, această perioadă din an fiind cea mai propice pentru pătrunderi tropicale dinspre întinsul deșert saharian înspre sudul Europei. În aceste condiții în special țările din vecinătatea Mării Mediterane vor avea parte de o vreme frumoasă (în regim anticiclonic), precipitațiile urmând să apară doar sporadic după-amiaza deasupra munților, unde și umiditatea va fi mai ridicată.
Temperaturile se vor apropia și chiar vor depăși valoarea de 40 de grade în Italia, Spania și țările balcanice, mai răcoare urmând să fie doar în zonele litorale, cu temperaturi ce vor oscila în jurul valorii de 33 de grade. De altfel, aceste temperaturi au început să se înregistreze încă de zilele trecute, la Mostar în Bosnia și Herțegovina atingându-se 42 de grade Celsius, iar în Spania la Cordoba chiar și 44 de grade!
Cu toate că sudul Europei este cea mai călduroasă zonă a continentului, valorile medii climatologice tot vor fi depășite cu aproximativ 5 grade. În Spania va fi cel mai cald, marți și miercuri în centrul și sudul țării temperaturile putând atinge pragul de 45 de grade, o valoare de 46 de grade nefiind complet exclusă!
În vestul, centrul și nordul Europei vremea va fi mai moderată termic, intruziunile frontale reci dinspre Oceanul Atlantic fiind la ordinea zilei. Precipitațiile nu se vor semnala pe spații foarte extinse, însă furtunile care se vor dezvolta pot ajunge severe, cu grindină medie sau mare și intensificări puternice ale vântului. Temperaturile vor fi cuprinse în general între 25 și 30 de grade Celsius, cu valori ușor mai scăzute în zona Arhipelagului Britanic dar și mai ridicate, de până la 35 de grade, în partea centrală a Franței.
A doua parte a săptămânii va marca o ușoară migrare a aerului tropical prezent în sudul Europei înspre nord-est, astfel încât principalele zone vizate de caniculă vor fi Balcanii, dar și Ungaria, Cehia și Slovacia, în restul țărilor adiacente temperaturile urmând să depășească 35 de grade doar izolat.
Vremea va fi în general frumoasă, cu toate că vor exista unele dezvoltări convective în cursul după-amiezelor, pe fondul umidității ridicate venite de pe Marea Mediterană. Furtunile nu vor fi de lungă durată dar intensitatea lor va fi mare, deoarece căldura puternică va augmenta procesul convectiv și ascensiunea rapidă a norilor pe verticală.
Vijeliile vor fi cel mai important fenomen sever alături de descărcările electrice frecvente, grindina urmând să fie o amenințare mai mică datorită faptului că izoterma de 0 grade se va afla în jurul altitudinii de 5000 de metri iar granulele de grindină vor avea suficient timp să se topească până la sol.
În vestul, centrul și nordul Europei vremea se va menține în continuare în general instabilă, inclusiv în week-end, dar temperaturile vor fi plăcute, normale pentru ultima decadă a lunii iulie în regiunile respective (pe alocuri chiar ușor mai scăzute) și vor fi în general situate între 22 și 27 de grade Celsius.
Cel mai răcoare va fi ca de obicei în zona Peninsulei Scandinave și în Marea Britanie, iar cel mai cald în sudul Germaniei, centrul Franței și în Austria. Fronturile reci venite dinspre Oceanul Atlantic vor aduce precipitații local însemnate cantitativ, dar cele mai importante fenomene meteo severe vor fi vijeliile produse de-a lungul fronturilor reci și grindina medie sau mare.
Cu totul izolat, unde forfecarea aerului pe verticală va fi mai puternică se pot produce și 1-2 tornade, condițiile cele mai bune pentru astfel de fenomene urmând să fie în zona Germaniei pe parcursul zilei de joi.
salut….ma puteti ajuta sa gasesc imaginea meteorologiga pentru ziua de 26 iulie 2015 a Republicii Moldova……a fost un fenomen rar aici si as dori sa aflu ce….”doar o furtuna sau mai mult de atit”