Continentul nostru va beneficia poate de prima săptămână mai „liniștită” din punct de vedere meteo din acest sezon cald, pana acum aproape în fiecare zi producându-se furtuni severe în diverse țări din centrul si estul Europei, în special. In condițiile în care blocajul anticiclonic azoric va fi prezent pe aproape intreg continentul, sunt asteptate temperaturi caniculare mai ales la granița estica a depresiunilor atlantice, unde aerul advectat dinspre nordul Africii va fi cel mai fierbinte.
In prima parte a saptamanii mai sunt asteptate cateva intervale cu instabilitate atmoferica in special in estul si in sud-estul continentului, instabilitate provocata de o usoara unda depresionara care va mai sustrage din umiditatea de pe Marea Mediterana si Marea Neagra. Furtunile insa nu vor fi foarte severe, fiind in slabire treptata pana joi, cand vor disparea aproape complet. Cu toate acestea, cantitatile de apa cumulate pot fi mai importante izolat, de pana la 40-50 de mm, cu precadere in zonele montane.
In centrul, vestul si sudul Europei vremea va fi frumoasa si calda, cateva innorari si ploi sporadice fiind posibile doar cu totul izolat deasupra arealelor montane. In Peninsula Iberica si in Franta se vor inregistra temperaturi caniculare, ce pot atinge si chiar depasi valoarea de 40 de grade Celsius! Daca spaniolii sunt obisnuiti cu astfel de temperaturi, francezii mai putin, fapt reflectat si prin numarul mare al victimelor la valul canicular din august 2003. Totusi, pentru moment se pare ca aceasta advectie tropicala nu va fi la fel de intensa ca cea de acum 12 ani, fiind temperata si de solul umed, ca urmare a ploilor puternice din ultimele saptamani.
In restul continentului temperaturile se vor incadra in valori normale pentru aceasta data, intre 20 si 25 de grade in nord si in nord-est si intre 25 si 31 de grade in centru, sud si sud-est.
In a doua parte a saptamanii si in week-end ploile vor disparea complet din sud-estul Europei, cateva averse mai fiind posibile dupa-amiaza doar in Rusia europeana. In restul regiunilor vremea va fi frumoasa si calda, cu un cer mai mult senin, cateva averse de ploaie fiind posibile doar cu totul izolat in zonele de munte.
Desi duminica este asteptat un front rece care sa mai racoreasca aerul din vestul Europei, pana atunci temperaturile vor continua sa se situeze la valori foarte ridicate in Peninsula Iberica si in sudul si centrul Frantei, de pana la 40-42 de grade!
In restul Europei nu vor fi variatii mari de temperatura fata de zilele precedente, fapt clasic in cazul regimurilor anticiclonice, maxime termice diurne urmand sa fie incadrate in general intre 27 si 32 de grade in centru, sud si sud-est, in timp ce valorile cele mai scazute se vor inregistra in Marea Britanie, nordul si nord-estul continentului, in aceste zone maximele urmand sa fie situate intre 20 si 25 de grade.