Cum va fi vremea în intervalul 17 – 20 mai

Urmatoarea perioada va aduce in tara noastra o vreme rece spre deosebit de rece (cu precadere in regiunile intracarpatice), pe masura ce o masa de aer polar-oceanic va fi dislocata din zona Groenlandei si va migra catre sud-est, pe partea anterioara a unei zone de presiune ridicata situata in vestul Europei.

La contactul cu apele mai calde ale Marii Mediterane, se va initia procesul de ciclogeneza, astfel incat pe aproape intreg parcursul intervalului tara noastra va avea parte de ploi pe arii extinse (la inceput insotite si de fenomene electrice), iar cantitatile de apa vor fi foarte insemnate, mai ales la munte. Tot in zona montana, la altitudini de peste 1600-1800 de metri se vor produce precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare (marti si vineri in special), iar la peste 2000 de metri se va depune chiar si un strat consistent de zapada.

Luni vremea va fi in general frumoasa in prima parte a zilei in majoritatea regiunilor, insa dupa orele pranzului innorarile se vor accentua in jumatatea vestica, unde vor cadea local averse de ploaie insotite de fenomene electrice. Izolat cantitatile de apa vor ajunge pana la 10-15 mm, indeosebi in Banat. Vantul va sufla moderat in zona montana inalta si in sudul Banatului si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 18 si 23 de grade Celsius in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana si Oltenia si 22-27 de grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in Baragan.

Marti vremea se va raci accentuat in Transilvania, Maramures, Crisana si nordul Moldovei, dar temperaturile vor scadea usor fata de ziua precedenta si in celelalte regiuni. Va ploua pe arii extinse in centrul si nordul tarii, iar in Maramures, nord-vestul Carpatilor Orientali si in vestul Muntilor Apuseni se vor strange local cantitati de apa de pana la 20-30 de mm, iar izolat pana la 40-50 de mm. Va ploua si in restul tarii, dar slab si pe arii mult mai restranse.
La munte la altitudini de peste 1700-1800 de metri va ninge si se va depune un nou strat de zapada, mai ales in Muntii Calimani si Rodnei.

Vantul va sufla foarte tare la munte (cu rafale de pana la 120-140 de km/h pe creste), tare in Banat, sudul Transilvaniei, Muntenia si Oltenia, moderat spre tare in Crisana, nordul Transilvaniei, Dobrogea si sudul Moldovei si moderat in Maramues si nordul Moldovei.
Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 10 si 15 grade in Transilvania, Maramures si Crisana, 15-20 de grade in Banat, 17-22 de grade in Oltenia, 19-24 de grade in Muntenia, Dobrogea si estul Moldovei si 14-19 grade Celsius in vestul Moldovei, cu cele mai scazute valori asteptate in Obcinele Bucovinei.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de marti. Vremea va fi deosebit de rece in toata tara in raport cu media climatologica a celei de-a doua decade a lunii mai, cele mai importante abateri negative (pana la 10-12 grade Celsius) urmand sa se inregistreze in centrul tarii si la munte. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.


Miercuri
temperaturile vor creste usor in toata tara, pe fondul scaderii temporare in intensitate a precipitatiilor. Conform prognozei vremea.ro, va mai ploua pe spatii relativ extinse mai ales in jumatatea vestica a teritoriului, insa cantitatile de apa estimate a se acumula nu vor mai ajunge decat izolat pana la 10-15 mm in Banat si Oltenia.

Vantul va sufla moderat cu precadere in prima parte a zilei in Moldova, Baragan, Dobrogea si in Carpatii Orientali, in timp ce in celelalte regiuni acesta va fi slab, cel mult slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 16 si 21 de grade Celsius in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana si 21-26 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in estul Munteniei.

Joi vremea va deveni din nou in general inchisa in toata tara, iar temperaturile vor reveni la valorile deosebit de scazute inregistrate pe parcursul zilei de marti. Va ploua abundent in aproape toate regiunile, cu exceptia Olteniei unde precipitatiile vor fi ceva mai slabe cantitativ. In Banat, Transilvania, Moldova si Muntenia se vor acumula local pana la 20-30 de mm, iar izolat in Muntii Apuseni, vestul Carpatilor Meridionali, grupa centrala a Carpatilor Orientali si in sudul Transilvaniei se vor strange pana la 40-50 de mm de apa.
La munte la altitudini de peste 1600-1800 de metri va ninge, iar la peste 2000 de metri se va depune un nou strat de zapada de pana la 15-20 de centimetri.

Vantul va sufla moderat spre tare in sudul Olteniei si al Munteniei (cu rafale de pana la 60-70 de km/h), moderat in Muntii Apuseni si in nordul Carpatilor Orientali si in general slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.
Maximele termice vor urca la pranz pana spre 9-14 grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile intramontane din estul Transilvaniei), 14-19 grade in Banat, Crisana si Oltenia, 17-22 de grade in Muntenia si Dobrogea si 12-17 grade Celsius in Moldova.

Cantitatile de apa estimate a se acumula pana in noaptea de joi spre vineri. Pe intreg parcursul intervalului va ploua abundent in aproape toata tara, cele mai importante cantitati de apa (pana la 60-80 de mm in mod izolat) urmand sa se stranga in centrul tarii si la munte. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.