Cum va fi vremea în intervalul 4 – 7 mai

In urmatoarele zile vremea in tara noastra va fi influentata de catre un vast sistem depresionar situat in partea central-nordica a continentului, Romania urmand sa se situeze la contactul intre aceasta depresiune si o zona de presiune mai ridicata prezenta in partea estica a Europei. Astfel, din punct de vedere teritorial, jumatatea nordica a tarii noastre va avea parte de o vreme mai putin placuta, cu exceptia zilei de marti in fiecare zi urmand sa se semnaleze ploi pe spatii relativ extinse, ploi ce vor lua mai ales forma averselor insotite de fenomene electrice.

In sudul Romaniei astfel de fenomene isi vor face aparitia numai izolat; deopotriva, si temperaturile vor fi mai ridicate aici decat in nord, sudul tarii urmand sa se situeze pe partea de front cald a ciclonului din zona Tarilor de Jos (chiar daca nu se vor mai atinge valorile de 30-32 de grade Celsius inregistrate in zilele precedente). In regiunile intracarpatice valorile termice vor fi normale sau chiar usor mai scazute in comparatie cu media climatologica a primei decade a lunii mai, iar in cursul diminetilor de marti si miercuri minimele vor cobori pana aproape de pragul inghetului in depresiunile intramontane.

Marti vremea va fi frumoasa in cea mai mare parte a tarii, dar destul de rece pentru aceasta perioada (cu exceptia muntelui, unde valorile termice vor fi apropiate de media climatologica). Cu totul izolat in prima parte a zilei in nordul extrem se vor semnala cateva ploi slabe, in restul teritoriului sansele pentru producerea precipitatiilor urmand sa fie nule. Vantul va sufla moderat in Carpatii Orientali si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte zone.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 13 si 18 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 18-23 de grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei si sudul Moldovei si 14-19 grade in estul Dobrogei si nordul Moldovei, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra pe litoral si in Bucovina.

Miercuri vremea se va incalzi usor, cu precadere in partea nordica a teritoriului, iar in prima parte a zilei va fi in general frumoasa in toata tara, cu un cer variabil spre mai mult senin. Spre seara insa, instabilitatea atmosferica va fi in crestere incepand cu regiunile vestice, local urmand sa cada averse de ploaie insotite de descarcari electrice si izolat de grindina. Astfel de fenomene vor fi mai prevalente in Oltenia, unde izolat se vor si acumula cantitati de apa de pana la 15-20 de mm.

Vantul va sufla moderat spre tare la munte, moderat in Baragan si Dobrogea si mai mult slab in celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 18 si 23 de grade in Transilvania, Maramures si Crisana, 21-25 de grade in Banat, 19-24 de grade in Oltenia si nordul Munteniei, 22-26 de grade in sudul Munteniei (cu cele mai ridicate valori asteptate in estul Luncii Dunarii) si 18-23 de grade Celsius in Dobrogea si Moldova.

Joi vremea se va raci in interiorul arcului carpatic, insa in sud se va incalzi usor fata de ziua precedenta. Vor cadea averse de ploaie insotite de descarcari electrice pe arii relativ extinse la munte, in Transilvania, sudul Moldovei, nordul Munteniei si al Dobrogei si in sudul Banatului. Conform prognozei ido.ro, izolat se vor strange cantitati de apa de pana la 15-20 de mm, mai ales la munte.

Vantul va sufla moderat spre tare in zona inalta a Carpatilor de Curbura, moderat in restul masivelor montane si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 15 si 20 de grade Celsius in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sud-vestul Transilvaniei si in sudul Banatului), 20-25 de grade in nordul Olteniei si al Munteniei, 23-28 de grade in sudul Olteniei si al Munteniei, 19-24 de grade in Dobrogea si sudul Moldovei si 16-21 de grade in nordul Moldovei.

Vineri vremea va fi instabila in jumatatea nordica a tarii, unde pe arii extinse vor cadea averse de ploaie insotite de descarcari electrice si izolat de grindina. Local, in special la munte, se vor acumula cantitati de apa de pana la 15-20 de mm, iar izolat pana la 25-30 de mm. In sudul Romaniei astfel de fenomene isi vor faca aparitia numai in mod izolat.

Vantul va sufla tare la munte (cu rafale de pana la 70-90 de km/h pe creste), moderat in centrul Transilvaniei si in general slab pana la moderat in restul teritoriului. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 14-19 grade in Transilvania, Maramures si Crisana (cu cele mai scazute valori asteptate in Maramures), 18-23 de grade in Banat, 23-28 de grade in Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei si partea continentala a Dobrogei si 18-23 de grade Celsius in estul Dobrogei si in nordul Moldovei.

Cantitatile de apa estimate a se acumula pana in noaptea de vineri spre sambata. In special in a doua parte a intervalului vor cadea ploi pe arii extinse in jumatatea nordica a tarii (unde se vor strange pana la 30-40 de mm in mod izolat, mai ales la munte); ploile vor avea si caracter de aversa si vor fi insotite de descarcari electrice. Si in sud se vor semnala unele ploi, insa cantitatile de apa estimate a se acumula nu vor fi semnificative. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.