Următorul interval de timp va aduce în țara noastră în continuare o vreme extrem de caldă pentru această perioadă, însă și câteva precipitații, pe măsură ce avansăm spre week-end. Sunt șanse crescute ca această săptămână sa fie ultima de toamnă târzie, după data de 22 noiembrie fiind așteptată o răcire consistentă mai ales în regiunile intracarpatice. Până atunci însă vom avea parte din nou de temperaturi de peste 20 de grade Celsius, cu posibilitatea chiar să se apropie de 25 de grade!
Luni vremea se va incalzi usor fata de ziua precedenta (cand s-au semnalat chiar si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare in masivele montane nordice ale tarii noastre, la peste 1000 de metri), devenind din nou mai calda fata de normalul climatologic al perioadei. Desi cerul va fi mai mult noros in regiunile intracarpatice, precipitatiile isi vor face aparitia cu totul trecator, de aceasta data urmand sa fie sub forma de ploaie inclusiv la munte. In sudul si estul tarii cerul va fi variabil, circulatia dinspre nord-vest a aerului blocand formatiunile noroase sa treaca de muntii Carpati; doar norii de altitudine inalta vor trece, care nu vor avea capacitatea sa blocheze razele Soarelui in totalitate; in schimb aici vantul va sufla cu putere, spre deosebire de Transilvania unde va fi in general calm. Vantul puternic din sud si est va fi consecinta unui gradient baric mai strans datorita proximitatii unei depresiuni atmosferice situate in nordul bazinului Marii Negre. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 9 si 14 grade in Transilvania si Maramures, 12-17 grade in Banat si Crisana, 15-20 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 10-15 grade in Moldova (regiunea in care se va incalzi cel mai tarziu).
Marti cateva ploi se vor mai semnala in prima parte a zilei cu totul izolat in zona grupei nordice a Carpatilor Orientali, in restul tarii cerul urmand sa se degajeze incet-incet de nori. Vantul va slabi in intensitate in sudul si estul Romaniei, pe masura ce depresiunea situata in sudul Ucrainei va avansa tot mai mult inspre nord. Temperaturile maxime vor fi in usoara crestere in Transilvania si Moldova, dar in acelasi timp vor scadea cu 2-3 grade in sudul tarii fata de ziua precedenta. La pranz se vor inregistra temperaturi cuprinse in general intre 12 si 17 grade in Transilvania si Maramures, 13-18 grade in Banat si Crisana, 12-17 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 13-17 grade in Moldova.
Miercuri un nou front atmosferic foarte slab va patrunde in tara prin nord-vest, acesta urmand sa aduca o racire usoara a vremii in vestul Romaniei si in Transilvania, dar in acelasi timp pe fondul intensificarii circulatiei de altitudine si a componentei nord-vestice a deplasarii aerului, la sud de Carpatii Meridionali se va produce din nou o incalzire suplimentara foehnala, astfel incat temperaturile vor fi considerabil mai ridicate acolo spre deosebire de ziua de marti. Cateva ploi cu totul izolate se vor semnala mai ales in zonele de munte din vestul si nordul tarii, in rest cerul urmand sa fie variabil. Maximele termice se vor incadra in general intre 8 si 13 grade in Transilvania si Maramures, 11-16 grade in Banat si Crisana, 17-22 de grade in Oltenia, 16-21 de grade in Muntenia si Dobrogea si 14-19 grade in Moldova.
Joi cateva ploi izolate se vor mai semnala in prima parte a zilei in centrul si estul tarii, insa dupa orele pranzului cerul va deveni variabil spre mai mult senin. Vantul va continua sa sufle moderat spre tare in special in sudul si estul Romaniei, in restul regiunilor urmand sa fie in general calm. Gradientul termic vertical va fi foarte ridicat, de pana la 20 de grade in numai 1500 de metri, acest fapt favorizand o usoara componenta convectiva a ploilor din cursul diminetii din centru si est. La pranz temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 10 si 15 grade in Transilvania si Maramures, 13-18 grade in Banat si Crisana, 16-21 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 14-19 grade in Moldova.
Vineri vom avea parte de o vreme in general frumoasa pe intreg teritoriul Romaniei, doar spre seara in nord-vest fiind sanse pentru intrarea catorva precipitatii, asociate unui nou pasaj frontal slab ca intensitate. Pana spre orele dupa-amiezii insa cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vantul va slabi treptat in intensitate. Maximele termice se vor situa la pranz in general intre 11 si 16 grade in Transilvania si Maramures, 13-18 grade in Banat si Crisana, 17-22 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 16-20 de grade in Moldova.
In week-end circulatia atmosferica sudica se va intensifica in continuare, pe masura ce dinspre zona Groenlandei va avansa inspre vestul Europei (ulterior si spre Marea Mediterana) un aer polar foarte rece, fortand de asemenea o advectie tropicala consistenta dinspre nordul Africii pe partea anterioara a acestuia, direct inspre teritoriul tarii noastre. Astfel, de parca nu ar fi fost destul de ridicate temperaturile pentru ultima decada a lunii noiembrie, acestea vor creste in continuare in sud si est (pana la 24-25 de grade!), recordurile multi-decadale de temperatura maxima urmand sa fie doborate la multe statii meteo.
Pentru moment nu putem oferi detalii referitoare la amplasarea teritoriala si intensitatea precipitatiilor (o vom face joi), situatia fiind destul de volatila, insa este cert faptul ca vom avea o vreme foarte dinamica in acest week-end, cum nu a fost toata luna noiembrie pana acum.