Prima parte a săptămânii va aduce pe teritoriul țării noastre o vreme extrem de rece, chiar cu manifestări hibernale în zonele montane, respectiv ninsori viscolite la peste 1000 de metri și ploi la șes. De joi vremea începe să se încălzească și precipitațiile vor fi în diminuare, dar vor reveni în week-end sub formă de furtuni cu descărcări electrice, mai ales în Transilvania.
Luna aprilie până acum a fost cu mult mai rece decât în mod normal, iar această tendință se va păstra până la mijlocul săptămânii. Mediile climatologice ale perioadei, chiar și cu toată încălzirea de după 23 aprilie, cu siguranță vor ieși sub norme, astfel încât aprilie 2015 va fi prima luna cu abateri termice negative in majoritatea regiunilor, după multe luni consecutive în care am avut parte numai de abateri pozitive.
Luni vremea va fi rece și închisă în regiunile intracarpatice și în Moldova, cu averse de ploaie și măzăriche pe arii extinse. Vântul va sufla tare, iar în special în cursul averselor poate atinge 80 – 90 de km/h la rafală, în timp ce pe crestele munților va depăși 100 de km/h. Vor fi și descărcări electrice local, instabilitatea fiind ridicată. Temperaturile se vor încadra între 14 – 18 grade în sudul și în vestul țării, în timp ce în Moldova și Transilvania vor fi valori maxime cuprinse între 7 și 15 grade, dar care pot scădea și cu 10 grade în 10 – 20 de minute în timpul averselor.
Marți, pe lângă temperaturile nocturne ușor negative care se vor înregistra pe arii extinse în Transilvania și în nordul Moldovei, vom avea parte și de cateva maxime extrem de modeste, care abia vor depăși 5 grade în nordul Moldovei și în jur de 10 grade în Transilvania. În sudul și în vestul țării va fi ceva mai bine sub aspect termic, valorile de temperatură putând să ajungă și chiar să depășească ușor valoarea de 15 grade. Precipitațiile vor fi prezente ca și în ziua precedentă în aceleași regiuni, cu tot tacâmul de fenomene asociate: vânt puternic, descărcări electrice și chiar și grindină mică.
Miercuri scenariul meteorologic al zilei va fi tras la indigo cu zilele de luni și marți, dinspre nordul Europei pompându-se în mod constant aer rece de origine polară, ușor continentalizat, pe partea posterioară a unei depresiuni centrate în estul extrem al Rusiei europene. Maximele termice vor fi apropiate celor din ziua anterioară, dar minimele vor fi ușor mai scăzute, în special în depresiuni.
De joi vremea va începe să se încălzească iar precipitațiile vor lua o pauză, însă dimineața zilei de joi va fi cea mai rece din ultima decadă a lunii aprilie: în depresiunile din estul Transilvaniei, pe fondul degajării cerului de nori, temperaturile pot coborî până spre pragul gerului, în special în locatii precum Întorsura Buzăului sau Miercurea-Ciuc! Astfel de valori de temperatură sunt neobișnuite pentru această dată, chiar și pentru zona respectivă, consacrată ca fiind „frigiderul României”. Unele culturi agricole și unii pomi fructiferi pot fi afectați sever de acest val de frig. Maximele termice diurne însă vor fi în creștere, în special în Moldova și Transilvania, unde se vor înregistra temperaturi cu 5 – 10 grade mai ridicate față de ziua precedentă. În sudul țării izolat se vor atinge și chiar depăși 20 de grade, valori normale de temperatură pentru finalul de aprilie.
Vineri vremea va continua să se încălzească, pe măsură ce aerul rece cantonat în această parte a Europei va fi împins către nord de extinderea anticiclonului azoric. Minimele nocturne vor fi mai ridicate față de ziua de joi, însă mai pot coborî sub 0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei. Maximele diurne vor fi cuprinse între 20 și 25 de grade în sudul și în vestul țării și în general între 16 și 22 de grade în Transilvania și în estul țării. În prima parte a zilei vremea va fi frumoasă în toată țara, însă spre seară în vestul țării este posibil să pătrundă dinspre Ungaria câteva furtuni cu descărcări electrice.
În week-end vremea va fi în continuare caldă, chiar ușor mai caldă decât în mod normal pentru această dată pe alocuri (fapt binevenit totuși după zilele anterioare, specifice mai degrabă începutului de martie), însă această căldură va aduce cu sine și instabilitate, în special în vestul și în centrul țării. Se vor semnala furtuni cu descărcări electrice în special în cursul după-amiezelor, posibil însoțite și de grindină, iar cantitățile de apă pot ajunge și la 15 – 20 de mm izolat, unde aversele vor fi cele mai intense. Natura acestor furtuni va fi de un soi hibrid termic-dinamic, post-frontale, pe partea frontului cald al unei depresiuni extinse centrate în zona Arhipelagului Britanic. Fenomenele vor fi prezente atât pe parcursul zilei de sâmbătă cât și duminică, dar momentan, deși incertitudinile sunt destul de mari, se pare că vor fi mai severe duminică. Temperaturile maxime vor fi simetrice sâmbătă și duminică, cu valori de până la 25 de grade în regiunile extracarpatice și 19 – 23 de grade în Transilvania, în timp ce în cursul dimineților nu se vor mai înregistra valori negative pe niciunde, media fiind in jurul valorii de 5 grade.