Cum va fi vremea în săptămâna 19 – 25 septembrie

Un ciclon mediteranean foarte viguros va aduce toamna pe teritoriul Romaniei inca din prima zi a saptamanii, dupa ce in primele 18 zile ale lunii intreaga tara s-a bucurat de o vara prelungita. Sud-estul tarii va trece brusc de la maxime de 33-34 de grade la cel mult 20 de grade, pe fondul unui cer mai mult noros, insa racirea va fi accentuata si in celelalte regiuni. Diminetile vor deveni foarte reci, cu minime ce se vor apropia si chiar cobori usor sub pragul inghetului in depresiunile din estul Transilvaniei. Precipitatiile vor fi consistente mai ales in prima parte a saptamanii, cand in special in Transilvania, Moldova, Baragan si Dobrogea se vor acumula cantitati de apa de pana la 50 de mm.

Luni vremea se va raci accentuat in toata tara, temperaturile urmand sa fie chiar cu pana la 15 grade Celsius mai scazute fata de ziua de duminica. Va ploua pe arii extinse in aproape toate regiunile, dar mai cu seama in Transilvania, nordul Olteniei, sudul si centrul Moldovei, estul Munteniei si in Dobrogea, unde local se vor acumula 15-20 de mm si izolat 30-40 de mm. Ploile vor avea si caracter de aversa si razlet vor fi insotite si de descarcari electrice, mai ales in sud-estul Romaniei. Vantul va sufla slab pana la moderat in jumatatea vestica a tarii si moderat pana la tare in cea estica, iar in Baragan, Dobrogea si sudul Moldovei rafalele vor atinge 50-60 de km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 19 si 24 de grade in Transilvania si Maramures, 18-23 de grade in Banat si Crisana, 22-27 de grade in Oltenia, 17-22 de grade in Muntenia si Dobrogea si 12-17 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in partea de nord a regiunii.

Marti procesul de racire a vremii va continua, pe masura ce pe partea posterioara a depresiunii mediteraneene retrograde va fi advectat un aer tot mai rece dinspre nordul continentului. Astfel, vremea va deveni deosebit de rece pentru a doua decada a lunii septembrie, cu maxime ce local in Moldova si in depresiunile din estul Transilvaniei abia vor mai ajunge pana la 10-11 grade Celsius! Va continua sa ploua pe arii extinse in aproape toata tara, cu exceptia nord-vestului unde precipitatiile se vor semnala doar izolat. Vor fi si averse insotite de descarcari electrice mai ales in prima parte a zilei in sud-estul tarii, unde instabilitatea atmosferica va fi cea mai ridicata, iar cantitatile de apa mai pot ajunge local pana la 10-15 mm si izolat pana la 20-30 de mm, cu precadere in sudul Moldovei. Vantul va sufla moderat pana la tare in vestul, sud-vestul si sud-estul tarii, iar pe litoral si in Delta Dunarii rafalele pot ajunge pana la 60-70 de km/h. Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 12 si 17 grade in Transilvania si Maramures (cu valori usor mai scazute asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), 15-20 de grade in Banat si Crisana, 18-23 de grade in Oltenia, 13-18 grade in Muntenia si Dobrogea si 10-15 grade in Moldova.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de marti. In tara noastra anomaliile termice negative vor fi cu pana la 10 grade Celsius sub media climatologica a perioadei, mai ales in regiunile sud-estice. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de marti. In tara noastra anomaliile termice negative vor fi cu pana la 10 grade Celsius sub media climatologica a perioadei, mai ales in regiunile sud-estice. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Miercuri vremea se va ameliora treptat ca aspect mai ales in vestul tarii si desi se va incalzi usor, va ramane in continuare deosebit de rece pentru aceasta perioada. Va mai ploua local in Transilvania si Moldova si izolat in Oltenia, Muntenia si Dobrogea, insa cantitatile de apa nu vor mai fi importante, corpul principal al ciclonului deplasandu-se inspre est si iesind treptat de pe teritoriul tarii noastre. Vantul va slabi si el in intensitate, doar in vestul extrem al tarii si pe litoral mai putand sa prezinte unele intensificari temporare la tare, mai ales in cursul dupa-amiezii. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 13 si 18 grade in Transilvania si Maramures, 16-20 de grade in Banat si Crisana, 17-22 de grade in Oltenia, 12-17 grade in Muntenia si Dobrogea si 12-17 grade in Moldova.

Cantitatile de apa estimate a se acumula pana miercuri seara. In Transilvania, Moldova, nordul Olteniei, Muntenia si Dobrogea se pot acumula izolat pana la 50-70 de mm intr-un interval de 3 zile. Mai ales in Moldova ploile vor fi binevenite, seceta in aceasta regiune fiind extrema in momentul de fata. Sursa: weatheronline.co.uk, model ICON.

Cantitatile de apa estimate a se acumula pana miercuri seara. In Transilvania, Moldova, nordul Olteniei, Muntenia si Dobrogea se pot acumula izolat pana la 50-70 de mm intr-un interval de 3 zile. Mai ales in Moldova ploile vor fi binevenite, seceta in aceasta regiune fiind extrema in momentul de fata. Sursa: weatheronline.co.uk, model ICON.

Joi procesul de incalzire usoara a vremii va continua in sudul tarii, in timp ce in nord temperaturile vor ramane la valori similare cu cele din ziua precedenta, sau chiar usor mai scazute. Va mai ploua local in jumatatea estica a Romaniei, insa cantitatile de apa care se vor acumula nu vor fi semnificative. Vantul va sufla in general slab pana la moderat, cu unele intensificari trecatoare la tare in nordul Transilvaniei si al Moldovei in cursul dupa-amiezii. Maximele termice vor urca pana spre 12-17 grade in Transilvania si Maramures, 14-19 grade in Banat si Crisana, 18-23 de grade in Oltenia, 15-20 de grade in Muntenia si Dobrogea si 10-15 grade in Moldova. Dimineata va fi rece mai ales in depresiunile din estul Transilvaniei, unde minimele pot cobori pana spre pragul de 0 grade Celsius.

Vineri vremea se va ameliora ca aspect si in estul Romaniei, cerul urmand sa devina mai mult senin in toata tara, insa temperaturile vor ramane la valori modeste pentru aceasta perioada. Doar in nordul extrem al Moldovei in prima parte a zilei vor mai fi conditii pentru unele ploi slabe, izolate. Vantul va sufla in general slab pana la moderat aproape peste tot, cu exceptia nordului Moldovei unde va prezenta unele intensificari temporare la tare, cu precadere in cursul pranzului. Dimineata va fi foarte rece mai ales in Transilvania si nordul Moldovei, iar in depresiunile din estul Transilvaniei, pe fondul unui cer mai mult senin si a vantului calm, minimele vor cobori usor sub pragul de 0 grade Celsius. Nu este insa un fapt rar intalnit, data medie de aparitie a primului inghet in zonele respective fiind intr-adevar in ultima decada a lunii septembrie. Maximele termice vor urca pana spre 12-17 grade in Transilvania si Maramures, 15-20 de grade in Banat si Crisana, 18-23 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 13-18 grade in Moldova.

In week-end modelarile numerice sunt impartite in privinta evolutiei vremii pe teritoriul tarii noastre, configuratia barica la nivelul batranului continent fiind foarte complexa si imprevizibila. Vom reveni cu o analiza detaliata in seara zilei de joi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.