Inceputul de saptamana va fi caracterizat printr-o vreme in general inchisa, desi luni se va mai putea vedea Soarele in regiunile extracarpatice, in conditiile in care este si ultima zi in care ne aflam sub un asalt de aer tropical provenit din nordul Africii, cu temperaturi de 15-16 grade, izolat chiar si 17 grade in sud.
Luni seara in Transilvania va patrunde un front rece, care va aduce precipitatii predominant sub forma de ploaie in regiunile joase si ninsoare la peste 1000 m.
Este posibil ca ploile sa fie si sub caracter de aversa si nu sunt excluse nici cateva descarcari electrice. Acolo unde precipitatiile vor fi cele mai intense si racirea evaporativa mai mare, se pot produce averse de lapovita sau mazariche si in zonele mai joase, in cursul noptii de luni spre marti.
Marti dimineata precipitatiile vor ajunge si in zonele extracarpatice, dar nu vor dura mult, frontul avand o deplasare foarte rapida; pana spre orele pranzului vor fi iesite din tara. In Transilvania si Moldova mai sunt posibile totusi cateva averse izolate in orele dupa-amiezii.
Temperaturile vor marca o scadere in toata tara pe parcursul zilei de marti, desi nu foarte accentuata, se vor mai apropia de normalul acestei perioade, mai putin in Lunca Dunarii, unde in continuare se pot atinge 14-15 grade.
Pana miercuri dupa-amiaza in tara nu se vor mai semnala fenomene meteo demne de adus in discutie, mai putin ceata care se poate forma izolat pe vai. Incepand de miercuri seara va incepe sa ne afecteze si pe noi depresiunea formata in bazinul central al Marii Mediterane, cu precipitatiile intrand prin sud-vestul tarii sub forma de ploaie slaba, iar la munte ninsoare.
Apatismul circulatiilor de vest plus cedarea anticiclonului est-european va permite ca respectiva depresiune sa stationeze mult in preajma Balcanilor, cu o deplasare foarte lenta spre nord-est. Astfel, in majoritatea regiunilor tarii pe parcursul zilei de joi vremea se va raci accentuat, mai putin in sud-estul extrem care va fi pe partea de front cald, astfel ca acolo vremea chiar se va incalzi usor, beneficiind si de aportul foehn-ului format in aval de muntii din nordul Bulgariei pe circulatie sudica.
Precipitatiile vor fi din ce in ce mai intense pe masura ce depresiunea isi face loc catre tara noastra, iar faptul ca pe partea sa posterioara va extrage aer rece din straturile superioare ale atmosferei si in conditii de precipitatii puternice acesta va cobori pana spre sol, facand ca ploile sa se transforme treptat in lapovite si ninsori chiar si la sub 1000 m.
In cursul noptii de joi spre vineri, beneficiind si de lipsa insolatiei si a tendintei de retrogradare a ciclonului, in aproape toata Transilvania va ninge, chiar daca la temperaturi de aproximativ 0 grade. De asemenea si nordul Moldovei va avea parte de ninsori, acestea coborand tot mai mult spre sud in cursul zilei de vineri. Cu toate ca ninsorile vor fi intense si persistente, vremea foarte calda din ultimele zile a incalzit mult solul, astfel ca numai noaptea sunt conditii sa se aseze strat de zapada. Insa acesta poate fi consistent la altitudini mai mari de 500 m in Transilvania si Moldova.
In tot acest timp, sud-estul tarii va ramane in continuare cald, manifestandu-se doar precipitatii sub forma de ploaie, dar si cantitatile de apa cele mai mari aici se vor inregistra.
Deja incepand de vineri si pana spre sfarsitul saptamanii temperaturile vor cobori pana usor sub media primei decade de martie in majoritatea regiunilor tarii, dar temperaturi negative diurne sunt posibile doar in depresiunile din estul Transilvaniei.
Incertitudini pentru vremea din week-end
Pe masura ce inaintam spre week-end solutiile propuse de modelele numerice cu privire la desfasurarea vremii devin din ce in ce mai difuze, cum este de altfel si de asteptat in conditiile unei dinamici atat de ridicate a atmosferei; unele modele, cum ar fi cel global american (GFS) propun o reactivarea a ciclonului pe masura ce centrul lui ajunge deasupra Marii Negre, cu conditii de precipitatii solide inclusiv in sud-est.
Aceasta solutie este sustinuta si de cel mai performant model din lume, cel european (ECMWF), dar cu precipitatiile ceva mai la nord, spre Moldova.
Altele, cum ar fi modelul canadian vede o incalzire a vremii in weekend, la fel ca si cel japonez. Se poate face o medie si o interpretare a acestor modele, dar mai mult decat orientativ nu trebuie luate in considerare, in conditiile in care imprastierea intre membri fiecarui model este foarte mare la mai mult de cinci zile avans.
Oricum, pentru evenimentul de joi-vineri este foarte posibil sa revenim cu mai multe detalii maine sau poimaine, pe masura ce mai multe materiale de prognoza sunt disponibile, aici incluzand detalii despre cantitatile de precipitatii sau eventualele valori ale stratului de zapada nou-depus, asta bineinteles daca se vor mentine rularile actuale ale modelelor.