Cum va fi vremea în săptămâna 25 – 31 decembrie

Ultima saptamana din anul 2017 va aduce o vreme deosebit de calda (mai ales in prima parte a sa), cu maxime care vor ajunge pe alocuri pana la 15-17 grade Celsius in sudul tarii. In a doua parte a intervalului se va produce o racire destul de accentuata, insa temperaturile vor ramane in continuare usor peste mediile climatologice ale perioadei. Precipitatiile isi vor face aparitia doar in a doua parte a saptamanii, dar forma acestora va fi predominant lichida. Doar la munte la altitudini de peste 1500 de metri, atat in perioada Craciunului cat si in cea a Anului Nou va exista strat de zapada pe sol.

Luni vremea va fi deosebit de calda pentru aceasta perioada a anului, cu un cer variabil in majoritatea regiunilor. Unele precipitatii mixte slabe isi mai pot face aparitia izolat in nordul Carpatilor Orientali, in restul zonelor cerul urmand sa devina variabil. Vantul se va diminua in intensitate in aproape toata tara, doar in sudul Olteniei si in nordul Moldovei urmand sa mai prezinte unele intensificari trecatoare (de pana la 30-40 de km/h la rafala). Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 2 si 7 grade in Transilvania si Maramures, 5-10 grade in Banat si Crisana, 10-15 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori posibil usor mai scazute asteptate in zona Luncii Dunarii) si 8-13 grade in Moldova.

Marti, 26 decembrie, vremea va fi in general frumoasa si deosebit de calda in toata tara, conform Vremea.ro. Cerul va fi mai mult senin in jumatatea sudica a teritoriului si variabil in cea nordica. Vantul va sufla slab aproape peste tot, cel mult slab pana la moderat in vestul extrem. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 2 si 7 grade in Transilvania si Maramures, 6-11 grade in Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate in Dealurile de Vest), 8-13 grade in Oltenia si Muntenia si 6-11 grade in Dobrogea si Moldova.

Miercuri vremea se va mentine in continuare frumoasa in aproape toata tara si deopotriva deosebit de calda comparativ cu normalul climatologic corespunzator ultimei decade a lunii decembrie. In nord-vestul tarii in prima parte a zilei isi vor face aparitia unele innorari temporare, insa doar cu totul izolat se vor semnala precipitatii slabe (sub forma de ploaie). Vantul va sufla slab aproape peste tot, cu exceptia vestului extrem, unde va fi moderat. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 3 si 8 grade in Transilvania si Maramures si 8-13 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in nordul Moldovei, iar cele mai ridicate in zonele subcarpatice din sud, in Dealurile de Vest si in sud-estul extrem.

Joi, 28 decembrie, vremea va continua sa fie foarte calda in toate regiunile tarii. In sud-vest in prima parte a zilei, iar spre seara si in Transilvania, Crisana si Maramures isi vor face aparitia unele ploi slabe locale, ca urmare a dezvoltarii unui ciclon in bazinul central al Marii Mediterane. Vantul se va intensifica in regiunile intracarpatice si in vestul extrem (unde va sufla cu rafale de pana la 40-55 de km/h), in restul zonelor acesta urmand sa fie slab, cel mult slab pana la moderat. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 6-11 grade in Transilvania si Maramures, 8-13 grade in Banat si Crisana, 7-12 grade in Oltenia, 12-17 grade in Muntenia si Dobrogea (cu valori posibil usor mai scazute asteptate in zona subcarpatica) si 8-13 grade in Moldova.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de joi. La nivel european, in tara noastra vor fi cele mai consistente abateri termice pozitive, de pana la 15 grade Celsius in sud-est (unde maximele obisnuite pentru finalul lunii decembrie sunt de 1-3 grade Celsius, nicidecum 17 grade). Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Vineri vremea va intra intr-un proces de racire usoara, in conditii de cer mai mult noros si precipitatii. In prima parte a zilei va ploua in jumatatea vestica a tarii, iar dupa orele pranzului si in cea estica, insa cantitatile de apa estimate a se acumula nu vor fi semnificative. La munte la altitudini de peste 1500 de metri va ninge, dar unele precipitatii mixte slabe isi vor putea face aparitia si in nord-vest, dupa lasarea intunericului. Vantul va sufla moderat in Moldova si in vestul Banatului si slab, cel mult slab pana la moderat in restul regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 4 si 9 grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana si 9-14 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sud-est.

Sambata, 30 decembrie, ploile vor continua sa cada pe spatii relativ extinse in sud si est, in timp ce in sudul Transilvaniei se vor semnala precipitatii mixte. Vantul va sufla moderat pana la tare in estul teritoriului si slab, cel mult slab pana la moderat in restul regiunilor. Temperaturile maxime, in scadere fata de ziua precedenta, se vor situa in general intre -1 si 3 grade in Transilvania si Maramures, 1-5 grade in Banat si Crisana, 5-9 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 2-6 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in extremitatea nordica a regiunii.

În duminica Revelionului, in prima parte a zilei de 31 decembrie vor mai cadea unele precipitatii slabe locale in sud-est (predominant sub forma de ploaie), in timp ce in restul zonelor cerul va incepe sa se degajeze treptat de nori. In ultima zi a anului 2017 vantul va mai sufla moderat doar in sud-estul extrem, in restul regiunilor acesta urmand sa fie mai mult slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre -2 si 3 grade in Transilvania si Maramures, 2-6 grade in Banat si Crisana si 4-9 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in partea estica a Luncii Dunarii.

Vom reveni cu o prognoza actualizata pentru perioada Anului Nou in cursul zilei de vineri.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.