In ultimii ani vara și-a făcut un obicei in a părăsi brusc teritoriul țării noastre și fără drept la recurs; acest obicei se va păstra si in acest an, toamna părând că și-a intrat definitiv in drepturi. In luna octombrie vor mai fi posibile scurte perioade cu vreme mai calda, insa temperaturile constante de 30 de grade si peste s-au „epuizat” odata cu incheierea celei de-a doua decade a lunii septembrie, toamna facandu-si o intrare triumfala prin furtunile severe înregistrate in zonele extracarpatice in cursul serii de 20 septembrie.
Urmatorul interval va fi unul fara istoric din punctul de vedere al evolutiei vremii: in prima parte a saptamanii temperaturile se vor situa in normele climatologice ale perioadei in aproape toata tara, chiar usor mai ridicate in cursul dupa-amiezelor, in timp ce in a doua parte a saptamanii se va manifesta o racire a vremii si se vor inregistra primele valori termice apropiate de pragul inghetului pe arii mai extinse in nordul si in centrul teritoriului. Racirea va fi insa una uscata, dinspre nord-estul continentului urmand sa se extinda inspre tara noastra un masiv anticiclon; de altfel, intreaga saptamana va fi cvasi-lipsita de precipitatii, doar cu totul izolat in jumatatea sudica a tarii (si mai cu seama in zona litorala) urmand sa existe conditii pentru producerea unor burnite slabe. In rest, cerul va fi variabil spre mai mult noros, dar fara sanse de precipitatii. Doar spre week-end cerul se va curata de nori in aproape toata tara, insa dimineata vor mai exista conditii de formare a cetii, in special pe vai si in depresiuni.
Luni vremea va fi in general inchisa la nivelul Romaniei, insa precipitatii slabe se vor semnala pe spatii restranse doar in Banat si in vestul Olteniei. Vantul va sufla slab in jumatatea nordica a teritoriului si moderat in cea sudica. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 17 si 22 de grade in Transilvania si Maramures, 20-24 de grade in Banat si Crisana, 21-26 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 19-23 de grade in Moldova.
Marti vremea se va mentine inchisa in aproape toata tara, unele ploi slabe mai fiind asteptate cu totul izolat in sudul extrem. Vantul se va intensifica in sud si sud-est, unde va sufla cu rafale de pana la 40-50 de km/h, in restul teritoriului acesta urmand sa se mentina mai mult slab. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 18 si 23 de grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 20-25 de grade in Banat si Crisana si 19-24 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova.
Miercuri mai ales in prima parte a zilei vor mai cadea unele ploi slabe cu totul izolat in zona Luncii Dunarii, in restul teritoriului cerul urmand sa fie variabil. Vantul va sufla slab in vest si in centru si moderat in regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 16 si 21 de grade in Transilvania si Maramures, 19-23 de grade in Banat, Crisana si Oltenia si 17-22 de grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova.
Joi dinspre nord-estul Europei va patrunde un aer polar-continental, iar temperaturile vor scadea fata de ziua precedenta indeosebi in Moldova. Cerul se va mentine variabil spre mai mult noros aproape peste tot, iar in estul Dobrogei local se vor semnala burnite slabe. Vantul va sufla moderat in jumatatea sudica a tarii si mai mult slab in cea nordica. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 14-19 grade in Transilvania si Maramures, 17-22 de grade in Banat, Crisana si Oltenia (cu cele mai ridicate valori asteptate in vestul Banatului si in sud-vestul Olteniei), 17-20 de grade in Muntenia si Dobrogea si 13-18 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in extremitatea nordica a regiunii, iar cele mai ridicate in cea sudica.
Vineri vremea va deveni rece pentru aceasta perioada in majoritatea zonelor tarii, temperaturile maxime urmand sa nu mai depaseasca 21 de grade Celsius pe nicaieri. In estul Dobrogei in continuare se vor semnala local unele burnite slabe, insa in restul regiunilor cerul va incepe sa se degajeze de nori. In consecinta, dimineata va fi racoroasa mai ales in depresiunile din estul Transilvaniei, unde minimele termice pot cobori usor sub pragul inghetului. Vantul se va mentine la nivel moderat in jumatatea sudica a tarii si mai mult slab in cea nordica. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 13 si 18 grade in Transilvania si Maramures, 16-21 de grade in Banat si Crisana, 15-20 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in zona Luncii Dunarii) si 13-17 grade in Moldova.
Sambata cerul se va degaja de nori in aproape toata tara, insa vremea va ramane racoroasa, iar dimineata se va produce inghet pe arii relativ extinse in Transilvania si in nordul Moldovei, cu temperaturi minime ce pot cobori pana spre -5 grade la Miercurea-Ciuc (unde se poate inregistra chiar si un usor inghet la sol). Cu toate acestea, cateva innorari vor mai persista in sud-estul extrem, unde local vor mai fi conditii pentru producerea unor ploi slabe temporare. Temperaturile maxime vor urca la pranz pana spre 14-19 grade la nivelul aproape intregii tari, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei, iar cele mai ridicate in vest si in sud.
Duminica, in prima zi a lunii octombrie, cerul va fi variabil spre mai mult senin in aproape toate zonele tarii cu exceptia Dobrogei, unde vor mai exista conditii pentru producerea unor burnite slabe, cu totul izolat. Vantul va mai slabi in intensitate fata de ziua de sambata in regiunile sudice, urmand sa sufle slab aproape peste tot (cel mult moderat in sudul Banatului). Temperaturile maxime, inca mai scazute fata de normalul perioadei in mai toata tara, se vor incadra in general intre 15 si 20 de grade Celsius, cu valori usor mai scazute asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei (13-14 grade), dar si usor mai ridicate in Baragan si Dobrogea (21-22 de grade). Dimineata se poate produce inghet usor din nou in nord si in centru, insa fiind deja in luna octombrie acest fapt nu va mai fi iesit din comun; vom mai mentiona acest aspect doar daca temperaturile vor cobori sub -3 grade in prima jumatate a lunii octombrie.