Cum va fi vremea în ultimul weekend din vacanța mare (7 – 8 septembrie)

După ușoara răcire din ultimele zile, sfârșitul de săptămână va aduce o vreme doar ușor mai caldă pentru prima decadă a lunii septembrie, numai izolat în sudul țării urmând să se mai atingă valori termice maxime de până la 30-32 de grade Celsius.

Precipitațiile, în schimb, vor fi foarte puține și vor afecta local doar zonele montane și pe cele sud-vestice, prin averse însoțite de fenomene electrice. Nu se așteaptă acumularea unor cantități însemnate de apă, în condițiile în care depresiunea mediteraneană responsabilă pentru aceste ploi slabe se va deplasa pe un traseu mai puțin clasic: dinspre sud-vest își va schimba direcția către nord sau chiar nord-vest (în loc de clasicul nord-est), la contactul cu teritoriul țării noastre; această deplasare atipică este explicată prin faptul că un anticiclon amplasat în estul continentului se va extinde către sud și va forța depresiunea mediteraneană să facă „cale întoarsă”.

Din păcate, în pofida unor luni mai și iunie foarte umede în aproape toată țara, în perioada care a urmat de atunci și până acum au căzut foarte puține precipitații la nivel național (în unele zone și sub 30-40% din normele lunare), astfel încât seceta, instalată deja în ultimele săptămâni în cea mai mare parte a teritoriului, se va accentua.

Vineri, 6 septembrie

Vineri vremea va fi frumoasă în aproape toată țara, cu un cer variabil spre mai mult senin. Câteva înnorări își vor face apariția mai ales în cursul după-amiezii în sud-vest și la munte, însă doar cu totul izolat în Carpații Meridionali vor cădea câteva averse slabe de ploaie.

Vântul va sufla slab în majoritatea regiunilor, cel mult slab până la moderat în cele sud-estice.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 23 și 28 de grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei), 26-31 de grade în Banat, Crișana, Oltenia, Munteniа și Dobrogea și 24-29 de grade în Moldova.

Dimineața de vineri va fi răcoroasă în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei, unde minimele vor coborî până spre valori de 3-4 grade Celsius, însă acest lucru nu este neapărat unul neobișnuit, în condițiile în care, în medie, primul îngheț în acele regiuni apare în a două decadă a lunii septembrie.

Abaterile termice estimate a se înregistra în cursul după-amiezii de vineri. În ciuda răcirii ușoare din zilele precedente, România va continuă să se afle printre cele mai calde zone din Europa; în țara noastră abaterile termice pozitive vor fi de până la 4-6 grade (cel mai cald în comparație cu media climatologica a perioadei urmând să fie în nordul Moldovei). Totuși, nu vom mai „suferi” de căldură, temperaturile maxime urmând să fie încadrate în general între 22 și 32 de grade Celsius la nivel național. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Vremea sâmbătă

Sâmbătă cerul se va înnora în cea mai mare parte a țării, cu excepția sud-estului, unde acesta va rămâne mai mult senin. Totuși, precipitații vor cădea numai izolat în Carpații Meridionali și Occidentali, iar spre seară, tot izolat, în Banat și în Crișana. Cantitățile de apă estimate estimate de Vremea.ro a se înregistra vor fi slabe, astfel încât aversele nu vor depăși sâmbătă 5-10 mm.

Vântul va sufla moderat în sudul Banatului și în zona Bărăganului și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 23 și 28 de grade Celsius în Transilvania și Maramureș, 25-30 de grade în Banat și Crișana, 27-32 de grade în Oltenia, Munteniа și Dobrogea (cu cele mai ridicate valori așteptate în Lunca Dunării) și 25-30 de grade în Moldova.

Vremea duminică, în ultima zi de vacanță

Duminică cerul va fi variabil spre mai mult noros în toată țara. Din nou, câteva averse de ploaie se vor semnala local numai în Carpații Meridionali și Occidentali (iar izolat și în Banat, Oltenia și Crișana), dar nici în aceste zone nu se vor înregistra cantități însemnate de apă.

Vântul va sufla în general slab în regiunile intracarpatice și slab, cel mult slab până la moderat în sud și în est.

Maximele termice vor urca la prânz până spre 22-27 de grade în Transilvania și Maramureș, 25-29 de grade în Banat și Crișana, 28-32 de grade în Oltenia și 25-30 de grade în Munteniа, Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra pe litoral, în estul Deltei Dunării și în zona Obcinelor Bucovinei din nordul Moldovei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.