Cum va fi vremea in weekend-ul 28 – 29 mai

Ultimul weekend al lunii mai va aduce o vreme in general frumoasa si calda la nivelul majoritatii zonelor tarii. Doar in Moldova, Baragan, Dobrogea si in Carpatii Orientali si de Curbura in cursul dupa-amiezelor vor fi conditii pentru averse slabe de ploaie insotite de descarcari electrice. Valorile termice se vor situa cu pana la 3-4 grade peste media climatologica a perioadei, datorita inceperii unei advectii de aer tropical dinspre nordul Africii (aer care va patrunde initial prin sud-vestul Romaniei).

Sambata vremea va fi frumoasa in jumatatea vestica a tarii pe intreg parcursul zilei, cu un cer variabil spre mai mult senin. In jumatatea estica de asemenea cerul se va mentine mai mult senin in prima parte a zilei, insa spre dupa-masa innorarile se vor accentua treptat si local se vor semnala unele averse slabe de ploaie insotite de descarcari electrice. Acestea averse vor fi ultimele „ramasite” ale ciclonului extrem de robust care a afectat tara noastra in ultimele zile, producand acumulari deosebit de importante de apa si chiar inundatii (in special in Moldova). Vantul va sufla in general slab in regiunile intracarpatice si in sudul tarii si moderat in zona Moldovei si a Dobrogei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 22 si 27 de grade in Transilvania si Maramures, 23-28 de grade in Banat si Crisana, 25-30 de grade in Oltenia si Muntenia si 23-28 de grade in Moldova si Dobrogea.

Estimarea nebulozitatii si a precipitatiilor pentru dupa-amiaza zilei de sambata. Doar in estul Romaniei vor fi unele innorari temporare si averse de ploaie slabe, trecatoare. Sursa: meteoblue.com.

Estimarea nebulozitatii si a precipitatiilor pentru dupa-amiaza zilei de sambata. Doar in estul Romaniei vor fi unele innorari temporare si averse de ploaie slabe, trecatoare. Sursa: meteoblue.com.

Duminica tiparul circulatiei atmosferice se va mentine aproape identic cu cel de sambata la nivelul tarii noastre, astfel incat in continuare in Transilvania, Maramures, Crisana, Banat, Oltenia si Muntenia va predomina o vreme frumoasa, cu un cer mai mult senin, in timp ce Moldova si Dobrogea vor avea parte de unele averse de ploaie in prima parte a zilei si dupa lasarea serii. Aceste averse vor fi insa slabe cantitativ si se vor semnala mai degraba in mod izolat, doar in Delta Dunarii existand sanse pentru acumularea unor cantitati de apa de pana la 10-15 mm. Vantul va sufla in general slab la nivelul aproape intregii tari, cu unele intensificari temporare la tare doar in cursul dupa-amiezii in sudul Moldovei, Baragan si pe litoral. Maximele termice vor fi incadrate in general intre 24 si 29 de grade in Transilvania si Maramures, 26-31 de grade in Banat si Crisana, 27-32 de grade in Oltenia si Muntenia si 23-28 de grade in Moldova si Dobrogea.



Un comentariu la „Cum va fi vremea in weekend-ul 28 – 29 mai

  1. Selaru Emanuel-George

    Previziuni foarte utile nu doar din punct de vedere practic, cat si tehnic datorita explicarii evenimentelor meteo, explicare argumentata fidel.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.