Cum va fi vremea în weekend-ul 31 octombrie – 1 noiembrie

Finalul de săptămână va aduce pentru prima dată în acest început de sezon rece precipitații solide și în zonele mai joase de relief din țara noastră, respectiv în depresiunile intramontane din Carpații Orientali situate la 600-800 de metri altitudine. Un front rece venit dinspre nord-vestul continentului va fi responsabil atât pentru precipitațiile solide cât și pentru scăderea considerabilă a valorilor termice, îndeosebi în nordul țării. În restul teritoriului precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, iar în extremitatea sudică temperaturile nu vor scădea sub media climatologică a perioadei.

Sambata vor cadea precipitatii pe arii extinse in toata tara, mai insemnate cantitativ local la munte si in Maramures, unde se vor strange pana la 15-25 de mm.

La altitudini de peste 1200 de metri va ninge pe aproape intreg parcursul zilei (mai cu seama in Carpatii Orientali), insa in cursul noptii si al diminetii ninsorile vor cobori si pana la 600-800 de metri in depresiunile intramontane din Orientali, unde se va depune un strat subtire de zapada de pana la 3-5 centimetri.

Vantul va sufla tare la munte (si mai ales in Carpatii Meridionali, unde vor fi rafale de 80-110 km/h) si slab pana la moderat, cel mult moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 4 si 9 grade Celsius in estul Transilvaniei, 8-13 grade in vestul Transilvaniei, Maramures si Crisana, 10-15 grade in Banat, 13-18 grade in Oltenia (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zona Calafat), 10-15 grade in Muntenia si Dobrogea si 7-12 grade in Moldova.

Stratul de zapada estimat a se depune pana sambata la pranz. Precipitatiile solide se vor semnala cu precadere in zona Carpatilor Orientali, insa, dupa cum este evidentiat si pe harta de mai sus, ninsorile nu se vor limita sa apara doar la munte, ci vor cadea si in zonele depresionare – la Miercurea-Ciuc de exemplu se asteapta depunerea unui strat subtire de zapada de pana la 2-3 centimetri; desigur, atat de devreme in sezon – doar pe suprafetele inierbate. Sursa: kachelmannwetter.com, model ECMWF.

Duminica vremea se va ameliora ca aspect in vestul tarii, in timp ce in Moldova, Baragan si Dobrogea local vor mai cadea unele ploi slabe, mai ales in prima parte a zilei.

Dimineata, ca urmare a inseninarii cerului din vestul tarii, local se va forma bruma, iar izolat pe vaile si in depresiunile din Muntii Apuseni si din Maramures temperaturile mimine se vor apropia de pragul gerului.

Vantul va sufla tare in estul tarii (cu rafale de pana la 60-70 de km/h in Baragan si in zona litorala) si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 7 si 12 grade in Transilvania si Maramures, 9-14 grade in Banat si Crisana, 11-16 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 8-13 grade Celsius in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in zona Obcinelor Bucovinei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.