Finalul de saptamana va aduce o vreme ceva mai linistita pe teritoriul tarii noastre spre deosebire de zilele anterioare, desi vor mai exista conditii de producere a precipitatiilor.
Treptat, aerul rece prezent deasupra estului Europei va fi inlaturat si inlocuit cu un aer mai cald, provenit dinspre bazinul central al Marii Mediterane. Astfel, valorile termice vor fi apropiate de normalul climatologic in toata tara pe parcursul zilei de sambata, in timp ce duminica vremea va fi chiar usor mai calda fata de media climatologica in jumatatea sudica, zona care va beneficia prima de frontul cald al unui ciclon mediteranean in formare.
Sambata vremea va fi in general frumoasa in nordul Romaniei, unde cerul va fi variabil spre mai mult senin. In sudul tarii in prima parte a zilei vor cadea precipitatii mixte, iar in sudul Dobrogei izolat se vor mai strange cantitati de apa de pana la 10-15 mm.
In cursul diminetii de sambata, pe fondul inseninarii cerului, temperaturile vor fi foarte scazute in depresiunile intramontane din nordul Moldovei si din Muntii Apuseni, unde minimele vor cobori pana spre -20…-15 grade Celsius.
La Bucuresti sunt asteptate unele lapovite si ninsori slabe in primele ore ale zilei de sambata, insa fara depunere de strat de zapada.
Vantul va sufla moderat spre tare in sudul litoralului (cu rafale de pana la 50-60 de km/h), moderat la munte si mai mult slab in restul teritoriului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 1 si 6 grade Celsius in Transilvania, Maramures si Crisana, 3-8 grade in Banat si Oltenia, 2-6 grade in Muntenia, 4-9 grade in Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra pe litoral) si 0-5 grade in Moldova.
Duminica cerul va fi variabil in jumatatea estica a tarii, in timp ce in vest un front atmosferic cald (destul de slab definit) va aduce local precipitatii mixte in prima parte a zilei in Maramures si nordul Transilvaniei, in timp ce in restul zonelor vor fi doar ploi, precipitatiile solide urmand sa isi faca aparitia doar la altitudini de peste 1000-1200 de metri. Dupa orele pranzului ploile se vor extinde si vor cuprinde Transilvania, Maramuresul, Crisana, Banatul si Oltenia, iar limita inferioara a ninsorilor va urca la altitudini de peste 1500 de metri.
Vantul va sufla moderat la munte, slab pana la moderat in sudul Moldovei, al Banatului si pe litoral si mai mult slab in celelalte regiuni.
Maximele termice vor urca la pranz pana spre 2-7 grade in Transilvania si Maramures, 5-10 grade in Banat, Crisana, Oltenia si Muntenia, 7-12 grade in Dobrogea si 2-7 grade Celsius in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in extremitatea nordica a regiunii.