Cum va fi vremea în weekend-ul 7 – 8 august

In urma pasajului frontal rece din noaptea de joi spre vineri, vremea in tara noastra se va ameliora atat ca aspect, cat si din punct de vedere al temperaturilor – care nu vor mai depasi pragul caniculei decat izolat in vest si sud-vest in cursul zilei de duminica.
In estul si in sud-estul tarii se vor mai produce local unele averse de ploaie insotite de fenomene electrice pe parcursul zilei de vineri si cu totul izolat sambata, in restul teritoriului cerul urmand sa fie variabil spre mai mult senin.

Vineri vremea va fi in general frumoasa in jumatatea vestica a tarii, dar usor mai rece in comparatie cu media climatologica a perioadei. In estul Romaniei, mai ales in prima parte a zilei, se vor mai produce local cateva averse de ploaie insotite de descarcari electrice. Cantitatile de apa vor fi in general nesemnificative, numai in estul Dobrogei cu totul izolat urmand sa se stranga pana la 15-20 de mm.

Vantul va sufla moderat spre tare la munte si in vestul Olteniei, moderat in vestul Crisanei si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 22 si 27 de grade Celsius in Transilvania si Maramures, 25-29 de grade in Banat si Crisana, 27-32 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zona Capitalei) si 25-30 de grade in Moldova.

Sambata vremea va intra intr-un proces de incalzire – indeosebi in jumatatea vestica a tarii. In sud-estul extrem in prima parte a zilei se vor mai semnala unele ploi slabe in mod izolat, in timp ce in restul regiunilor cerul va fi variabil spre mai mult senin.
Vantul va sufla moderat la munte si pe litoral (cu rafale de pana la 40-50 de km/h) si mai mult slab in restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor situa in general intre 23 si 28 de grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile intramontane din estul Transilvaniei), 28-32 de grade in Banat si Crisana, 30-34 de grade in Oltenia, 27-32 de grade in Muntenia si Dobrogea si 25-30 de grade Celsius in Moldova.

Duminica vremea va fi frumoasa in toata tara, cu un cer mai mult senin. Temperaturile vor continua sa creasca pe intreg teritoriul Romaniei, astfel incat in Banat, Crisana si Oltenia valorile termice se vor situa din nou sensibil peste normalul climatologic specific primei decade a lunii august.

Vantul va sufla slab in cea mai mare parte a tarii, cel mult slab pana la moderat in zona montana inalta.
Maximele termice vor urca la pranz pana spre 28-33 de grade Celsius in Transilvania si Maramures, 31-36 de grade in Banat, Crisana si Oltenia, 29-34 de grade in Muntenia si 27-32 de grade in Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zona Obcinelor Bucovinei si pe litoral.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de duminica. Daca in estul Romaniei vremea va fi normala termic sau usor mai calda in comparatie cu media perioadei, in vestul tarii temperaturile vor urca din nou destul de consistent deasupra mediei climatologice, aici urmand sa se inregistreze abateri pozitive de pana la 6-8 grade Celsius.
Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.