In acest final de săptămână vremea se va menține călduroasă la nivelul țării noastre, cu temperaturi maxime ce vor atinge pe arii extinse 33-35 de grade, izolat chiar și 36 de grade Celsius. Umiditatea va fi relativ ridicata datorita circulației estice în troposfera joasă care va aduce un aer mai umed de pe Marea Neagră, astfel încât disconfortul termic va fi resimțit chiar și la temperaturi de 32-33 de grade. Ploile vor lipsi aproape cu desăvârșire, acestea urmând să se semnaleze doar cu totul izolat vineri în regiunile intracarpatice.
Dupa o scurta schimbare a circulatiei atmosferice in ultimele zile, cand mai mult sudul tarii a fost afectat de canicula, incepand cu acest week-end pozitionarea centrilor barici pe continent se va intoarce la tiparul prezent pe aproape intreg parcursul lunii iulie, cu ciclonul islandez plasat mai la sud decat ar fi normal, tara noastra fiind pozitionata intre acest ciclon si o usoara perturbatie depresionara in bazinul estic al Marii Mediterane, in plin regim anticiclonic. Astfel, vestul tarii va avea parte de maximul advectiei tropicale venite dinspre nordul Africii, in timp ce in est va fi cu cateva grade mai rece, dar in acelasi timp si aerul va fi mai umed datorita vecinatatii Marii Negre.
Vineri dupa-amiaza si seara vremea va fi frumoasa in aproape toata tara, cateva innorari temporare urmand sa fie prezente in Transilvania si in vestul tarii, aici in cursul dupa-amiezii si al serii existand sanse pentru producerea unor averse de ploaie izolate insotite de descarcari electrice. Cantitatile de apa vor fi nesemnificative, iar in ciuda innorarilor in aceste zone temperaturile maxime pot atinge si depasi usor valoarea de 35 de grade Celsius, cu precadere in sudul Banatului, in general maximele fiind incadrate in intervalul 32-35 de grade. In restul tarii vremea va fi frumoasa, cu un cer senin, valorile termice urmand sa urce dupa-amiaza pana la 33-36 de grade, o valoare de 37 de grade nefiind exlusa in sud-vestul Olteniei. Mai racoare va fi in depresiunile din estul Transilvaniei si pe litoral, unde temperaturile vor fi cuprinse in general intre 29 si 31 de grade Celsius.
Sambata vremea se va ameliora in vestul si centrul tarii, in consecinta cerul va fi mai mult senin peste tot, cateva innorari temporare si averse de ploaie slabe fiind posibile cu totul izolat doar in zonele montane in cursul dupa-amiezii. Temperaturile vor fi cuprinse intre 29 si 33 de grade in Transilvania si Maramures, 33-37 de grade in Banat si Crisana si intre 31-34 de grade Celsius in regiunile extracarpatice. Pe litoral si in depresiunile din estul Transilvaniei va fi ceva mai racoare, cu maxime termice ce vor urca doar pana in jurul valorii de 30 de grade Celsius.
Duminica vremea va ramane neschimbata fata de ziua precedenta, atat ca aspect cat si in privinta regimului termic. Cerul va fi senin peste tot, cateva innorari urmand sa fie prezente doar dupa-amiaza deasupra muntilor, insa sansele pentru averse de ploaie vor fi foarte scazute. Valorile termice maxime vor fi cuprinse in general intre 28-33 de grade in Transilvania (cu cele mai scazute temperaturi in depresiunile din estul regiunii si cele mai ridicate in sud-vest, in lunca Muresului), 32-36 de grade in Banat, Crisana si Maramures, in timp ce in sudul si in estul tarii maximele termice se vor situa in intervalul 32-35 de grade Celsius, cu valori usor mai scazute doar pe litoral.
Atat litoralul cat si muntele vor fi alegeri foarte bune pentru a scapa de caldura din orase in acest week-end, doar cu totul izolat in regiunile montane din vestul tarii vineri fiind asteptate ploi in aversa insotite de descarcari electrice. Sambata si duminica la munte sansele pentru averse vor fi aproape nule, iar temperaturile foarte placute, in jurul valorii de 25 de grade Celsius la altitudinea de 1000 de metri. Pe litoral vremea va fi frumoasa in acest final de saptamana, iar cerul va fi perfect senin. Maximele termice vor oscila in jurul valorii de 30 de grade, in timp ce apa marii va fi de asemenea perfecta pentru îmbăiat, cu temperaturi situate intre 24-26 de grade.