Urmatorul interval va fi dominat de o instabilitate pronuntata a vremii pe aproape intreg teritoriul Romaniei. Desi severitatea fenomenelor meteo nu va mai fi la fel de crescuta precum in zilele precedente, in continuare aversele de ploaie vor fi la ordinea zilei in toate zonele tarii, acestea urmand sa apara in special in cursul dupa-amiezelor. Temperaturile se vor situa sub media climatologica in prima parte a intervalului (chiar si cu pana la 10-12 grade Celsius), insa incepand cu ziua de joi acestea vor fi intr-o usoara crestere.
Luni vremea va fi in general inchisa si umeda in toata tara, aspectul vremii urmand sa semene mai degraba cu un sfarsit de luna martie sau octombrie. Pe arii extinse vor cadea ploi care vor avea temporar si caracter de aversa si pot fi insotite izolat de descarcari electrice. Cantitatile de apa vor fi in general moderate, valori mai insemnate urmand sa se inregistreze local in jumatatea estica a tarii (pana la 20-30 de mm). La munte la altitudini de peste 1500 de metri se vor semnala si lapovite si ninsori, iar la peste 2000 de metri se va depune un nou strat de zapada, consistent chiar in muntii Bucegi, Fagaras si in zona Carpatilor de Curbura. Vantul va sufla slab pana la moderat in aproape toate regiunile, doar in Lunca Dunarii putand sa prezinte unele intensificari temporare la tare, in cursul dupa-amiezii. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 10 si 15 grade in Transilvania si Maramures, 13-17 grade in Banat si Crisana, 13-17 grade in Oltenia, 17-22 de grade in Muntenia si Dobrogea si 10-15 grade in Moldova, cu valori posibil usor mai ridicate in sudul extrem al regiunii.
Marti vremea se va ameliora usor ca aspect, insa temperaturile vor ramane in continuare destul de scazute. Mai ales in vestul, centrul si nordul tarii se vor semnala in cursul pranzului averse slabe de ploaie insotite izolat si de descarcari electrice, astfel de fenomene avand sansa sa apara si in celelalte regiuni, dar doar izolat. Vantul se va intensifica treptat in regiunile intracarpatice, unde va sufla moderat, in timp ce in celelalte zone va fi in general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 12 si 17 grade in Transilvania si Maramures, 14-18 grade in Banat si Crisana, 17-22 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 14-19 grade in Moldova.
Miercuri evolutia vremii va fi similara cu cea din ziua precedenta, norii convectivi ce vor produce averse de ploaie urmand sa se formeze dupa orele diminetii cu precadere in vestul, centrul si nordul tarii. Vantul va sufla in general slab pana la moderat, doar pe litoral si in Delta Dunarii putand sa prezinte unele intensificari temporare la tare. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 11-16 grade in Transilvania si Maramures, 14-18 grade in Banat si Crisana, 17-22 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 13-18 grade in Moldova.
Joi, desi temperaturile maxime vor creste in comparatie cu ziua de miercuri, dimineata va fi foarte rece, cerul senin si vantul calm favorizand formarea unor inversiuni termice superficiale, mai ales pe vai si in depresiuni. Astfel, cel mai frig va fi in Transilvania, unde temperaturile minime se vor incadra in general intre 0 si 5 grade Celsius, insa in depresiunile Brasov, Fagaras, Lapus, Giurgeu si Ciuc minimele pot cobori chiar si sub pragul inghetului, pana la -3…-2 grade Celsius. Astfel de temperaturi sunt iesite de comun pentru aceasta perioada a anului, in mod normal minimele trebuind sa se situeze in jurul valorilor de 7-10 grade. Pe parcursul zilei vremea va fi in general frumoasa, cu un cer variabil. Doar in mod izolat, dupa-amiaza, pot aparea unele innorari temporare si averse slabe de ploaie, cu preponderenta in regiunile intracarpatice. Vantul va sufla in general slab in toata tara, cu unele intensificari trecatoare doar la munte si in zona litorala. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 17 si 22 de grade in Transilvania si Maramures, 18-23 de grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 15-19 grade in Moldova.
Vineri unele innorari mai accentuate pot aparea in jumatatea sudica a tarii, unde local se vor semnala averse de ploaie insotite de descarcari electrice. Cateva ploi temporare vor fi si in nord, insa pe spatii mult mai restranse. Vantul va sufla in general slab in toata tara, cu unele intensificari trecatoare posibile doar in Delta Dunarii, in cursul dupa-amiezii. Temperaturile maxime vor fi in crestere usoara fata de ziua precedenta si vor fi incadrate in general intre 20 si 25 de grade in Transilvania si Maramures, 19-24 de grade in Banat si Crisana, 21-26 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 19-23 de grade in Moldova.
In week-end ultimele materiale de prognoza disponibile prevad o vreme schimbatoare, perioadele insorite urmand sa alterneze cu cele in care conditiile pentru averse de ploaie vor fi ridicate. Din punct de vedere termic sfarsitul de saptamana promite sa aduca o vreme usor mai calda in comparatie cu normalul climatologic al perioadei, cu temperaturi maxime ce vor fi cuprinse in general intre 22 si 27 de grade Celsius.