Următoarele zile vor aduce o vreme caldă spre deosebit de caldă îndeosebi la deal și la munte, în zonele de șes în mare parte din timp urmând să se păstreze norii joși stratiformi înglobați în inversiunea termică, din care local vor cădea burnițe slabe. În a doua parte a intervalului temperaturile vor mai scădea ușor în zonele extracarpatice, însă în jumătatea vestică a țării (și cu precădere în Dealurile de Vest) se vor înregistra în continuare valori termice cu până la 6-8 grade Celsius peste media climatologică a perioadei.
Pe lângă burnițele localizate așteptate să cadă din norii stratus și stratocumulus în zonele joase de relief, un front atmosferic efemer va aduce pe parcursul zilelor de marți și miercuri unele ploi slabe cu precădere în jumătatea sudică a teritoriului (unde izolat se vor strânge cantități de apă de până la 5-7 mm).
Continuă să citești