Urmatorul interval va fi caracterizat printr-o vreme schimbatoare, specifica tranzitiei de la anotimpul de toamna la cel de iarna. Circulatia in troposfera la nivelul Europei va fi foarte dinamica, orice blocaj anticiclonic neavand sansa sa se instaleze pe o perioada mai indelungata datorita cicloanelor atlantice frecvente, care vor advecta in anumite zone si un aer mai rece dinspre latitudini polare. In tara noastra, in prima parte a saptamanii regiunile intracarpatice vor avea parte de o vreme normala termic si de ninsori in general slabe cantitativ (cu exceptia Maramuresului, unde acestea vor fi ceva mai consistente), in timp ce sudul si estul vor fi lipsite aproape complet de precipitatii, iar in Lunca Dunarii valorile termice maxime vor urca pana spre 11-13 grade Celsius. De altfel, in sud si in est pe parcursul aproape intregului interval regimul termic va fi (cu mult) mai ridicat fata de normalul climatologic al primei decade a lunii decembrie. Dupa un scurt intermezzo anticiclonic in jurul zilei de joi, spre sfarsitul saptamanii tara noastra va fi traversata de un front atmosferic rece, care va veni insotit de precipitatii mixte in toate regiunile.
Continuă să citești
