După o perioadă foarte umedă în ultimele 8-10 zile mai ales la nivelul sudului țării (printre cele mai umede perioade din acest an), în care au căzut punctiform peste 100 de mm sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, următorul interval promite o ameliorare a vremii sub aspect pluviometric (cu toate că cerul va rămâne mai mult noros), la nivelul țării noastre urmând să se solidifice un maxim de presiune atmosferică, singurele precipitații așteptate să cadă urmând să fie câteva ploi slabe și burnițe, mai cu seamă în regiunile extracarpatice. În condițiile în care România se va afla sub influența unui aer tropical în altitudine (coroborat cu nebulozitatea ridicată de tip stratiform), temperaturile în majoritatea regiunilor se vor situa cu mult peste media climatologică a perioadei, în zonele sud-vestice urmând să se înregistreze maxime de până la 12-13 grade Celsius.
Arhive etichetă: Vremea în Decembrie
Cum va fi vremea în weekend-ul 12 – 13 decembrie
Finalul de săptămână va aduce o vreme închisă și umedă în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în jumătatea estică. Un ciclon mediteranean bine definit centrat între Grecia și Turcia își va întinde benzile de precipitații până adânc în interiorul continentului, România urmând să beneficieze de asemenea de acumularea unor cantități însemnate de apă, în mod local.
În schimb, poziția ciclonului va favoriza advecția unui aer tropical dinspre zona Anatoliei (pe partea de front cald a depresiunii), astfel încât în țara noastră precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, ninsori urmând să se semnaleze doar la altitudini de peste 1800 de metri.
Temperaturile se vor situa cu mult peste media climatologică a perioadei, în Dobrogea urmând să se atingă maxime și de 13 grade Celsius în cursul zilei de duminică.
Continuă să citești
Cum va fi vremea în intervalul 8 – 11 decembrie
În următoarele zile țara noastră va avea parte de fenomene meteorologice amestecate, specifice începutului de sezon rece, în zona tampon dintre anticiclonul est-european și depresiunile formate în bazinul central al Mării Mediterane, până vineri sudul țării urmând să traverseze cea mai umedă perioadă din ultimele luni. În prima parte a intervalului în straturile inferioare ale troposferei va fi advectat un aer rece dinspre zona Ucrainei, aer care, aflându-se la altitudini joase, nu va pătrunde și în centrul și vestul teritoriului. Confluența aerului rece cu cel cald (cel din urmă advectat dinspre sudul Europei) va fi în sud-estul țării, unde, ca urmare a stratificării termale diferită a aerului pe verticală, pe lângă ploi, lapovite și ninsori se va produce și fenomenul de ploaie înghețată și se va depune polei. În a două parte a intervalului precipitațiile vor continua să cadă din abundență, însă aerul rece va fi îndepărtat către nordul continentului, astfel încât precipitațiile vor fi aproape exclusiv sub formă de ploaie, chiar și în zonele mai joase de munte.
Continuă să citești
Vremea în weekend-ul alegerilor parlamentare
Un viguros ciclon de tip genovez va activa în zona bazinului central al Mării Mediterane, unde va produce precipitații consistente mai ales sub formă de ninsoare; țara noastră se va situa pe partea de front cald a acestei depresiuni, într-un areal de advecție intensă de aer tropical dinspre latitudini sudice, astfel încât la noi nu se vor semnala ninsori la altitudini mai mici de 1800-2000 de metri.
În partea estică a continentului se află o masă de aer mai rece (care va avansa treptat spre vest), însă aceasta încă nu va reuși să se cupleze în câmpul precipitabil de deasupra României.
În consecință, temperaturile vor fi cu mult mai ridicate față de media climatologică a perioadei (îndeosebi în centrul și vestul țării), iar în zonele de deal se vor înregistra abateri termice pozitive de până la 10-12 grade Celsius.
Continuă să citești
Cum va fi vremea în intervalul 1 – 4 decembrie
Primele zile ale lunii decembrie vor marca tranziția dinspre o vreme hibernală, cu ninsori localizate și ger, către o vreme mult mai caldă pentru această perioadă.
Cauza pentru această schimbare o va constitui o pătrundere de aer rece dinspre nord-estul continentului pe axa Polonia-Franța înspre bazinul vestic al Mării Mediterane, astfel încât în zona Golfului Genova se va forma o depresiune atmosferică, iar pe partea sa anterioară va advecta un aer tropical dinspre nordul Africii către sud-estul Europei. Astfel de schimbări bruște în circulația maselor de aer sunt destul de frecvente la început de sezon rece pe bătrânul continent, când centrii barici încă nu sunt foarte bine stabilizați ‘pe poziții’.
Totuși, în prima parte a intervalului, vor mai fi manifestări de iarnă în țara noastră, îndeosebi în Dobrogea, unde pe spații relativ extinse vor cădea precipitații mixte, în timp ce în cursul dimineților de marți și miercuri va fi ger pe văile și în depresiunile din Transilvania, Maramureș și nordul Moldovei.
Continuă să citești