Arhive etichetă: Vremea în Decembrie

Vremea în luna decembrie în România

Vremea în iarna 2020 – 2021

De-a lungul timpului, estimările sezoniere ale vremii erau privite cu suspiciune de către mare parte din populație, din cauza gradului lor de acuratețe destul de redus. În ultimii ani însă, grație avansului tehnologic și cu aplicabilitate punctuală pe modelarea numerică, prognozele pe una, două sau trei luni au o precizie mai ridicată, pe lângă puterea de calcul sporită a supercomputerelor intrând în ecuație și studiile asupra anumitor factori favorizanți pentru o iarnă severă, sau din contra, pentru o iarnă mai blândă.
Continuă să citești

Vremea în luna decembrie 2020

În nota ultimilor ani, luna decembrie a anului 2020 se prefigurează a fi mai caldă decât în mod normal, în acest moment neexistând semnale în favoarea unei luni decembrie de iarnă autentică, ultima luna decembrie cu adevărat hibernală în România fiind cea a anului 2001.

Acoperirea cu gheață din zona Arctica este tot mai redusă la acesta dată în comparație cu anii pre 2000, acest fapt împiedicând formarea anticiclonilor siberieni sau scandinavi, circulația aerului urmând în general traseul vest-est impus de către activitatea ciclonică din nordul Oceanului Atlantic.
Continuă să citești

Prognoza pentru 30 decembrie – 2 ianuarie. Vremea de Revelion

Ultimele zile din anul 2019 și primele zile din 2020 vor aduce o vreme mai caldă în comparație cu media climatologică a perioadei, în pofida unei advecții de aer mai rece dinspre nordul continentului (în prima parte a intervalului). Un vast anticiclon poziționat în centrul Europei va face ca vremea în țara noastră să fie stabilă, cu puține precipitații. Doar în jumătatea estică a țării, unde izobarele vor fi mai strânse ca urmare a proximității unui câmp depresionar centrat în Rusia europeană, vor mai cădea local câteva precipitații mixte slabe.
Continuă să citești

Cum va fi vremea în weekend-ul 28 – 29 decembrie

Ultimul weekend al anului 2019 va aduce într-un final o răcire a vremii și ninsori pe spații mai extinse, însă nu în toată țara. Sudul și vestul teritoriului vor rămâne încă aproape în totalitate fără zăpadă, în condițiile în care ninsorile vor sosi în țara noastră pe o circulație a aerului mai atipică (dinspre nord), iar Munții Carpați vor constitui un baraj în calea maselor noroase. În Moldova vor fi și perioade cu ninsoare viscolita, iar stratul de zăpada va atinge local 10-15 centimetri, mai ales în zonele de deal din nordul regiunii.
Continuă să citești

Cum va fi vremea în intervalul 23 – 27 decembrie. Vremea de Crăciun în România

Perioada Crăciunului va aduce o răcire a vremii în toată țara, însă în ultimele zile temperaturile au fost într-atât de ridicate încât valorile așteptate a se înregistra în următorul interval își vor schimbă încadrarea doar din “vreme deosebit de calda” în “vreme calda”. Așadar, având în vedere faptul că temperaturile încă se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei, de un “Crăciun alb” vor avea parte doar zonele montane, iar pe alocuri și cele deluroase și depresionare din Transilvania, Maramureș și nordul Moldovei.

În prima parte a intervalului vor cădea precipitații îndeosebi sub formă de ploaie mai ales în regiunile intracarpatice, în timp ce la munte la altitudini de peste 1000-1200 de metri va ninge și se va depune un nou strat de zăpada. În a două parte a intervalului vremea va continuă să se răcească ușor, însă aria și intensitatea precipitațiilor va fi în diminuare.
Continuă să citești