Țara noastră va fi guvernată în următoarele zile de către un regim anticiclonic, ce se va extinde peste întreaga parte centrală și sudică a continentului. Datorită faptului că acest câmp de presiune ridicată va fi în expansiune dinspre vestul Europei, va aduce cu sine un aer mai cald de deasupra Oceanului Atlantic, astfel încât temperaturile se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei în toate regiunile României. Singurele precipitații care vor cădea vor fi câteva burnițe slabe local în centru, sud și est, unde ceața și norii stratiformi vor persista pe întreg parcursul zilelor (în centru doar luni și marți). Cauza pentru această nebulozitate de tip stratiform o va constitui o advecție de aer mai umed în partea joasă a troposferei dinspre Marea Neagră.
Continuă să citești
Arhive etichetă: Vremea în Ianuarie
Vremea în weekend-ul 11 – 12 ianuarie
După o săptămână cu adevărat hibernală în regiunile intracarpatice și în nordul Moldovei, perioada weekend-ului va aduce o încălzire a vremii, pe măsură ce anticiclonul azoric se va consolida și se va deplasa către est, advectand în mod implicit și un aer mai cald dinspre Oceanul Atlantic. Precipitațiile vor lipsi aproape cu desăvârșire, doar în jumătatea nordică a teritoriului urmând să se semnaleze câteva ploi slabe, în mod izolat. Ceața și norii joși vor mai persista local în Transilvania, regiune în care și valorile termice vor fi mai apropiate de media climatologică a perioadei.
Continuă să citești
Vremea în intervalul 6 – 9 ianuarie: ger la început de săptămână
Următoarele zile nu vor aduce în țara noastră tocmai “gerul Bobotezei” (în adevăratul sens al acestei expresii), însă măcar temperaturile nu se vor mai situa peste mediile climatologice ale perioadei, cel puțin în regiunile intracarpatice. Un câmp anticiclonal se va consolida peste aproape întregul continent, situație care concomitent cu o advecție de aer mai rece dinspre zona Scandinaviei va rezulta într-o vreme de tip “soare cu dinți” în majoritatea regiunilor. Temperaturile în cursul după-amiezelor vor fi preponderent pozitive (mai ales în zonele extracarpatice), însă în cursul nopților cerul senin va favoriza producerea inversiunilor termice la șes, iar temperaturile minime vor coborî local sub pragul gerului în jumătatea nordică a țării. Izolat în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei și din nord-vestul Moldovei se vor înregistra minime de până la -20 de grade Celsius, care vor reprezenta cele mai scăzute valori termice înregistrate în România în această iarnă.
Continuă să citești
Cum va fi vremea în weekend-ul 4 – 5 ianuarie
Finalul de săptămână va aduce o vreme caldă spre deosebit de caldă pe întreg teritoriul țării noastre, însă nu vor lipsi și precipitațiile, care se vor semnala pe spații relativ extinse în regiunile intracarpatice, iar local și în sud și est. Cantitățile de apă estimate a se acumula nu vor fi semnificative, cu excepția pantelor nordice ale Carpaților Meridionali, unde se vor strânge până la 30 de mm de apă (sub formă de zăpadă). Cauza pentru aceste precipitații o va constitui un front atmosferic sosit dinspre nord-vestul continentului, asociat unui ciclon centrat în zona Scandinaviei, și care va aduce cu sine deasupra țării noastre o masă de aer polar-oceanic.
Continuă să citești
Prognoza pentru 30 decembrie – 2 ianuarie. Vremea de Revelion
Ultimele zile din anul 2019 și primele zile din 2020 vor aduce o vreme mai caldă în comparație cu media climatologică a perioadei, în pofida unei advecții de aer mai rece dinspre nordul continentului (în prima parte a intervalului). Un vast anticiclon poziționat în centrul Europei va face ca vremea în țara noastră să fie stabilă, cu puține precipitații. Doar în jumătatea estică a țării, unde izobarele vor fi mai strânse ca urmare a proximității unui câmp depresionar centrat în Rusia europeană, vor mai cădea local câteva precipitații mixte slabe.
Continuă să citești