Ciclonul mediteranean care a activat în ultimele zile în întreg sud-estul Europei va continua să afecteze țara noastră și în cursul weekend-ului, când sunt așteptate să cadă precipitații mixte pe arii extinse. Cantitățile de apă vor fi mai însemnate în podisul și în subcarpații Getici și pe pantele sudice ale Carpaților Meridionali, unde se vor acumula până la 50 de mm pe parcursul întregului interval. În aceleași regiuni, la altitudini de peste 800-1000 de metri se va depune un strat consistent de zăpadă de până la 30-40 de centimetri. Un strat de omăt de până la 10-15 centimetri se va depune local și în Transilvania, în sudul Banatului și în Moldova.
Din punct de vedere termic vom avea parte de o vreme caldă pentru această perioadă, cu excepția estului țării vineri, unde temperaturile se vor situa ușor sub medie. Deși depresiunea mediteraneană va advecta un aer cald în altitudine dinspre nordul Africii peste țara noastră, în estul României se va manifesta pe o coloană de aer groasă de câteva sute de metri deasupra solului o advecție de aer suprarăcit dinspre Ucraina. Astfel, la sol temperaturile vor fi negative, însă în altitudine acestea vor fi pozitive; fulgii de zăpadă care vor trece prin respectivul strat de temperaturi pozitive se vor topi și vor ajunge la sol sub formă de ploaie, care datorită temperaturilor negative din stratul limită, va îngheța instant. Acesta este mecanismul de producere a ploii înghețate („freezing rain”), iar riscul apariției poleiului va fi foarte ridicat în special în sudul Moldovei și în Bărăgan.
În unele zone din sudul Moldovei se vor semnala granule de gheață, deoarece temperaturile vor fi prea scăzute pentru ca ploaia să se mențină în stare suprarăcită (frecarea cu aerul nu mai este eficientă pentru menținerea picăturilor de apa în stare lichidă la temperaturi în general de sub -4, -5 grade Celsius, iar respectivele picături de apă îngheață în trecerea lor prin stratul de aer rece).
Continuă să citești →