Sfârșitul de săptămână va aduce o vreme în general instabilă în majoritatea regiunilor țării, ca urmare a influenței unei vaste arii depresionare centrate în zona bazinului Mării Negre. Pe spații extinse îndeosebi în jumătatea estică a teritoriului vor cădea averse de ploaie însoțite de descărcări electrice, iar local în Moldova, estul Transilvaniei și în Muntenia cantitățile de apă vor fi mai însemnate (20-30 de mm). Din punct de vedere termic totuși, vremea va fi ușor mai caldă decât ar fi normal pentru mijlocul lunii mai, dinspre zona Peninsulei Anatolia urmând să fie advectat un aer tropical. Astfel, maximele termice vor ajunge până spre valori de 28-29 de grade Celsius în Câmpia de Vest și în sudul Olteniei și al Munteniei.
Continuă să citești
