Arhive etichetă: Vremea în Martie

Vremea în luna martie în România

Cum va fi vremea în intervalul 15 – 18 martie

Cu toate că din punct de vedere climatologic după data de 10-15 martie șansele pentru episoade hibernale scad considerabil, tot statistic în trecut au existat răbufniri ale iernii chiar și la mijloc de aprilie, așadar situația meteorologică din zilele următoare-respectiv ninsori abundente în regiunile intracarpatice-nu ar trebui să fie considerată una excepțională. Totuși, contextul sinoptic este unul destul de rar, cu un ciclon mediteranean care va persista nu mai puțin de 4 zile deasupra României.

Cheia acestei staționări o reprezintă prezența a două nuclee de presiune ridicată care vor prinde ciclonul ca într-o menghină: la vest, în zona Golfului Biscaya și la est, în zona Kazahstanului. Astfel, depresiunea mediteraneană va retrograda într-un regim staționar și va profita de pe urma aerului rece (care a condus la însăși formarea ei, prin advecția de aer polar-oceanic înspre bazinul central al Mării Mediterane) pentru a aduce ninsori în cea mai mare parte a nordului țării. În sudul teritoriului în schimb, temperaturile vor fi prea ridicate pentru ninsori, aici forma predominantă a precipitațiilor urmând să fie cea lichidă.
Continuă să citești

Cum va fi vremea în weekend-ul 13 – 14 martie

Finalul de săptămână va aduce o vreme caldă spre deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii martie în majoritatea regiunilor țării, pe fondul unei advecții de aer tropical dinspre nordul Africii (pe partea anterioară a unui front atmosferic asociat unei vaste depresiuni situate în zona Țărilor de Jos). Temperaturile, în consecință, vor urca până spre valori maxime de 16-18 grade Celsius îndeosebi în sudul țării, astfel de valori urmând să se înregistreze mai ales duminică.

Frontul cald al acestei depresiuni va aduce și precipitații în majoritatea regiunilor, însă ninsori se vor semnala numai la altitudini mai mari de 1800-2000 de metri. Cantitățile de apă estimate a se acumula vor fi ceva mai însemnate local în Banat (până la 15-20 de mm pe întreg parcursul intervalului), în restul țării precipitațiile urmând să fie mai degrabă slabe cantitativ.
Continuă să citești

Cum va fi vremea în intervalul 10 – 12 martie

O depresiune mediteraneană viguroasă va afecta jumătatea sudică a țării în prima parte a intervalului prin precipitații moderate cantitativ, formarea acesteia efectuându-se în bazinul central-sudic al Mării Mediterane. Aerul rece care a contribuit la dezvoltarea depresiunii va favoriza transformarea treptată a precipitațiilor din ploaie în lapoviță și ninsoare pe arii extinse în Oltenia și Munteniа și izolat în Dobrogea, vestul Banatului, sudul Transilvaniei și sudul Moldovei.

Spre finalul intervalului unele precipitații mixte își vor face apariția și în jumătatea nordică a țării, ca urmare a trecerii unui pasaj frontal venit dinspre nord-vestul continentului, asociat unei depresiuni atmosferice situate în zona Scandinaviei.

Temperaturile se vor situa sub media climatologică a perioadei în sudul și sud-estul teritoriului, în timp ce în regiunile intracarpatice valorile termice se vor situa ușor peste normalul specific perioadei.
Continuă să citești

Vreme rece în weekend-ul 6 – 7 martie

Finalul de săptămână va aduce o vreme în răcire accentuată în toată țara, dinspre nordul Europei urmând să fie advectat un aer polar-continental foarte rece, extins pe partea anterioară a anticiclonului scandinav. Vor cădea și precipitații, mai cu seamă în jumătatea nordică a teritoriului, unde vor fi ploi, lapovițe și ninsori, în timp ce în sud precipitațiile se vor semnala doar local și vor predomina ploile și lapovițele.

În cursul dimineții de duminică, în urma înseninării cerului și a prezenței stratului de zăpadă, în depresiunile intramontane din nordul Moldovei temperaturile vor coborî până la valori extrem de scăzute pentru această perioadă: sunt așteptate minime de -25…-20 de grade Celsius, însă chiar și în zone mai joase precum Miercurea-Ciuc sau Rădăuți temperaturile vor coborî până spre -18…-16 grade.
Continuă să citești

Vremea în luna martie 2021

In mod obisnuit luna martie din punct de vedere climatologic reprezinta o luna de tranzitie (alaturi de aprilie) intre sezonul rece si cel cald, cu diferente semnificative de temperatura intre prima si a doua parte a lunii. In consecinta, martie este si o luna imprevizibila, spre sfarsitul sezonului rece ultimele elongatii ale vortexului polar mai avand sanse sa afecteze tara noastra prin fenomene severe de iarna, insa deopotriva se pot inregistra atat temperaturi foarte ridicate (recordul national de maxima este de 31,8 grade Celsius la Focsani), cat si furtuni cu descarcari electrice.
Continuă să citești