Următoarele zile vor aduce o vreme închisă și ploioasă în majoritatea zonelor țării, ca urmare a influenței unei zone de presiune scăzută venită dinspre vestul continentului. La contactul cu anticiclonul situat în zona Rusiei, depresiunea va stagna câteva zile pe teritoriul țării noastre, înainte să se deplaseze către nord-est. Astfel, cantitățile de apă așteptate a se acumula vor fi importante, în peste jumătate de teritoriu urmând să cadă mai mult de 20-25 mm. Local în Transilvania, nordul Munteniei și al Olteniei se vor acumula 30-40 de mm, iar pe spații restrânse din sudul Transilvaniei chiar și 50-70 de mm până marți seară. Temperaturile vor fi mai scăzute față de media climatologică a perioadei, cel mai răcoare urmând să fie luni și marți, când și nebulozitatea se va afla la cote ridicate. Luni în vestul țării și marți în Moldova maximele termice în unele zone nu vor depăși 12 grade Celsius, astfel de valori situându-se cu până la 8-10 grade mai jos decât normalul termic specific primei decade a lunii mai.
Luni vremea va fi închisă în toată țara și va ploua pe spații extinse, mai consistent în Transilvania, nordul Olteniei și al Munteniei, unde izolat se vor strânge până la 30-50 de mm de apă. Pe alocuri ploile vor fi și sub formă de aversă și se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla moderat în Moldova și în Dobrogea și slab până la moderat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 12 și 17 grade în Transilvania și Maramureș, 9-14 grade în Banat și Crișana, 14-19 grade în Oltenia, 19-24 de grade în Muntenia, Dobrogea și în jumătatea sudică a Moldovei și 14-19 grade în jumătatea nordică a Moldovei, cu valori chiar mai scăzute (11-13 grade Celsius) așteptate a se înregistra în zona Obcinelor Bucovinei.
Marți ploile vor continua să cadă pe spații relativ extinse în Transilvania, Maramureș, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei, unde izolat se vor mai strânge până la 15-20 de mm. La munte se vor semnala și precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1800 de metri se va depune un strat consistent de zăpadă de până la 20 de centimetri, conform prognozelor Vremea.ro. După orele prânzului precipitațiile vor începe să iasă treptat de pe teritoriul țării noastre, însă vremea va rămâne rece pentru această perioadă, chiar deosebit de rece în Moldova. Vântul va accentua senzația de frig și va sufla moderat spre tare în Moldova și slab până la moderat, cel mult moderat în restul regiunilor. Temperaturile maxime se vor situa în general între 7 și 12 grade în Transilvania, Maramureș și Moldova, 11-16 grade în Banat și Crișana, 13-18 grade în Oltenia (cu cele mai ridicate valori așteptate în sudul regiunii) și 10-15 grade în Muntenia și Dobrogea.
Miercuri vremea se va ameliora ca aspect, iar cerul va deveni mai mult senin în aproape toată țara. Doar la munte în cursul după-amiezii vor mai cădea cu totul izolat câteva averse slabe de ploaie. Datorită înseninării din cursul nopții de marți spre miercuri, în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei și nordul Moldovei temperaturile minime vor coborî local sub pragul înghețului, pe alocuri urmând să ajungă chiar și până la -5 grade Celsius. Vântul va sufla moderat în Moldova, în estul Bărăganului și în Dobrogea și mai mult slab în celelalte zone ale țării. Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între 11 și 16 grade în Transilvania și Maramureș și 14-19 grade în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai ridicate valori așteptate a se înregistra în Dealurile de Vest și în sudul Olteniei.
Joi în prima parte a zilei vremea va fi frumoasă în toată țara, cu un cer variabil spre mai mult senin, iar din punct de vedere termic la nivel național se va ajunge spre valori mai apropiate de media climatologică a perioadei. După orele prânzului în schimb, potrivit Ido.ro, un nou front atmosferic va afecta jumătatea vestică a țării prin ploi pe arii relativ extinse, ce izolat vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite răzleț și de fenomene electrice. Cantitățile de apă estimate a se acumula vor fi în general nesemnificative, doar local în Banat urmând să se strângă până la 10-15 mm. Vântul va sufla moderat în Banat și mai mult slab în celelalte regiuni. Maximele termice vor urca la prânz până spre 14-19 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana și 17-22 de grade Celsius în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai ridicate valori așteptate în zona Luncii Dunării.
© Toate drepturile rezervate Vremea.ro, preluarea informațiilor în alt scop decât pentru uz personal este strict interzisă în lipsa unui acord în scris.