La final de săptămână țara noastră se va afla sub influența unui regim anticiclonic, un produs atmosferic hibrid între maximul baric azoric și cel est-european.
Deși în altitudine va fi advectat un aer rece dinspre nord-est, la sol temperaturile vor rămâne cu mult peste media climatologică a perioadei datorită nebulozității ridicate, în interiorul căreia se va păstra căldura (la altitudini mai mici de 500-800 de metri).
Din acești nori stratiformi local vor cădea burnițe slabe, îndeosebi în regiunile extracarpatice.
În zona de munte înalt cerul va fi mai mult senin, iar temperaturile considerabil mai scăzute, îndeosebi în zona Carpaților de Curbură.
Sambata vremea va fi inchisa si calda spre deosebit de calda pentru aceasta perioada a anului in mare parte din tara. In zonele joase norii stratiformi si ceata vor acoperi cerul intreaga zi, iar local se vor semnala burnite slabe in Oltenia, Muntenia si Moldova, dar izolat si in restul zonelor unde cerul va fi acoperit de acesti nori stratus si stratocumulus.
Vantul va sufla slab pana la moderat in sudul Banatului si mai mult slab in restul teritoriului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 1 si 6 grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 5-10 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 3-8 grade Celsius in Moldova.
Duminica aspectul vremii va ramane in mare parte neschimbat in Romania fata de ziua de sambata, aceiasi nori stratiformi din care local si temporar va cadea burnita urmand sa acopere bolta cereasca toata ziua (cu exceptia muntelui, unde va fi mai mult senin). Dimineata in depresiunile intramontane inalte din nordul Carpatilor Orientali (la peste 900-1000 de metri altitudine) cerul va fi mai mult senin, iar temperaturile vor cobori pana spre pragul gerului, respectiv -10 grade Celsius – aceasta fiind singura zona din Romania care va face abstractie de la caldura generalizata de la nivel national.
Vantul va sufla moderat in zona Banatului montan si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.
Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 2 si 7 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 5-10 grade in Banat si Crisana, 3-8 grade in Oltenia si Muntenia, 5-10 grade in Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate pe litoral) si 2-7 grade in Moldova.