Prognoza pentru începutul de săptămână 23 – 26 septembrie

Următoarele zile vor fi caracterizate de o vreme în general închisă, în contrast cu primele două decade ale lunii lui Răpciune, când am avut parte de o vară prelungită. Nici în următorul interval temperaturile nu vor fi prea scăzute, însă dinspre vestul continentului ne vor aborda o serie de fronturi atmosferice succesive, ce vor aduce în toate regiunile precipitații sub formă de ploaie, local sub formă de aversă (și mai consistente cu precădere în cursul zilei de joi, mai ales în sud-est și la munte).

Cantitățile de apă estimate a se acumula până în seară zilei de joi. În toată țara vor cădea precipitații, însă acestea vor fi mai consistente în sud-est și la munte, mai ales joi, când se vor strânge până la 20-30 de mm în mod local. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).

Vremea luni

Luni vremea va fi frumoasă în cea mai mare parte a țării, cu excepția zonelor sud-vestice, unde cerul va fi mai mult noros și local va ploua slab. Vântul va sufla slab în majoritatea regiunilor, numai în estul Dobrogei acesta urmând să fie moderat, cu rafale de până la 40-50 de km/h. Dimineață se va mai forma brumă local în depresiunile din estul Transilvaniei și cu totul izolat în vestul Transilvaniei, Maramureș și nordul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 19 și 24 de grade în Transilvania și Maramureș, 17-22 de grade în Banat, Crișana și Oltenia și 22-27 de grade Celsius în Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai ridicate valori așteptate a se înregistra în zona Bărăganului.

Vremea marți

Marți cerul va fi mai mult noros în sudul Transilvaniei, Banat și Oltenia, unde local va mai ploua slab, în timp ce în restul zonelor țării cerul va fi variabil și nu se vor semnala precipitații, potrivit Vremea.ro. Vântul va sufla moderat în nord-vestul extrem al țării, în estul Olteniei și în vestul Munteniei și slab, cel mult slab până la moderat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor situa în general între 16 și 21 de grade în Transilvania, 18-23 de grade în Crișana și Maramureș, 15-20 de grade în Banat, 16-21 de grade în Oltenia și 19-24 de grade în Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai ridicate valori așteptate în Lunca Dunării și în sudul Moldovei.

Vremea de miercuri

Miercuri vremea va fi închisă în toată țara și va ploua slab local în vest, centru, nord și sud-vest și cu totul izolat în restul zonelor. Vântul va sufla slab până la moderat în Moldova și în Dobrogea și mai mult slab în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între 15 și 20 de grade Celsius în Transilvania, Maramureș și Crișana, 18-22 de grade în Banat (cu cele mai ridicate valori așteptate a se înregistra în sudul regiunii), 20-25 de grade în Oltenia și Muntenia și 18-23 de grade în Dobrogea și Moldova.

Vremea joi

Joi va ploua pe arii extinse în toată țara, iar cantități mai importante de apa se vor strânge local la munte și în sud-est (până la 20-30 de mm conform ido.ro). Ca urmare a unei împingeri frontale dinamice, indicii de instabilitate vor fi ridicați, astfel încât printre precipitațiile stratiforme vor fi incluse și averse însoțite de descărcări electrice, îndeosebi în sudul teritoriului. Vântul va sufla moderat în vestul, sudul și sud-estul țării și slab, cel mult slab până la moderat în restul regiunilor. Maximele termice vor urca la prânz până spre 13-18 grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei), 15-20 de grade în Banat și Crișana, 20-25 de grade în Muntenia și Dobrogea, 18-23 de grade în jumătatea sudică a Moldovei și 13-18 grade în cea nordică.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.