Vremea în aprilie. Prognoza Vremea.ro pentru luna aprilie 2016

Aprilie este in sine o luna de tranzitie, cu temperaturi moderate si cantitati medii de precipitatii, dar in ultimii ani aceasta s-a dovedit a fi mai degraba similara cu un inceput de luna mai in ceea ce priveste temperaturile (mai ridicate decat normalul climatologic) si un sfarsit de martie din punctul de vedere al cantitatilor de precipitatii (mai scazute decat ar fi normal). Aprilie 2016, conform mai multor materiale de prognoza se va inscrie de asemenea in acesti parametri „construiti” in ultimii 6-7 ani.

Abaterea temperaturilor medii estimate pentru luna aprilie in raport cu media climatologica. Desi vor fi si unele zile mai reci, per total luna aprilie va fi mai calda decat ar fi normal, cu abateri pozitive de pana la 2 grade Celsius in nordul tarii. Sursa: NOAA/CFS.

Abaterea temperaturilor medii estimate pentru luna aprilie in raport cu media climatologica. Desi vor fi si unele zile mai reci, per total luna aprilie va fi mai calda decat ar fi normal, cu abateri pozitive de pana la 2 grade Celsius in nordul tarii. Sursa: NOAA/CFS.

Abaterea temperaturilor medii estimate pentru luna aprilie in raport cu media climatologica. Desi vor fi si unele zile mai reci, per total luna aprilie va fi mai calda decat ar fi normal, cu abateri pozitive de pana la 2 grade Celsius in nordul tarii. Sursa: NOAA/CFS.

Prima decada a lunii va fi calduroasa, temperaturile medii urmand sa se situeze cu pana la 3-4 grade peste mediile climatologice specifice perioadei. Cele mai ridicate abateri pozitive se vor inregistra in jumatatea nordica a tarii, unde maximele vor oscila zilnic in intervalul 20-25 de grade (este posibil ca una sau doua zile din acest sir sa fie usor mai reci, totusi). Cele mai ridicate temperaturi la nivelul intregii tari vor fi in sud, unde maximele pot atinge chiar si 30 de grade Celsius, iar in cele mai reci zile nu vor cobori sub 18-20 de grade. Cu toate acestea, regimul anticiclonic va face ca diminetile sa fie destul de racoroase, cu temperaturi cuprinse in general intre 0 si 10 grade, iar in depresiunile din estul Transilvaniei minimele mai pot cobori usor sub valoarea de 0 grade Celsius. In majoritatea zilelor din prima decada vremea va fi frumoasa, doar spre sfarsitul intervalului cateva fronturi atmosferice urmand sa aduca unele precipitatii sub forma de ploaie, in general slabe cantitativ, in jumatatea nordica a teritoriului. Aceste ploi vor fi preponderent sub forma de aversa si vor fi insotite de descarcari electrice, izolat si de grindina.

A doua parte va fi normala termic, cu un debut calduros dar cu o racire consistenta asteptata dupa data de 14-15 a lunii lui Prier. In primele zile se vor mai inregistra abateri termice pozitive consistente de pana la 2-4 grade Celsius, din nou de cele mai ridicate abateri urmand sa aiba parte jumatatea nordica a tarii. Maximele termice vor fi cuprinse in general intre 20 si 28 de grade la nivelul intregii tari, cu cele mai scazute valori asteptate in nordul Moldovei si cele mai ridicate in Lunca Dunarii. Racirea din jurul datei de 15 se va datora deblocarii circulatiei zonale la nivelul sud-estului Europei si implicit a activarii ciclogenezei in Marea Mediterana, care va aduce precipitatii moderate cantitativ in special in jumatatea sudica a tarii. Unele ploi vor fi si sub forma de aversa si vor fi insotite de descarcari electrice, iar izolat se pot semnala si caderi de grindina de mici dimensiuni. De asemenea, la munte la altitudini mai mari de 1800 de metri vor reaparea ninsorile. In aceste conditii, temperaturile maxime nu vor mai trece de 20-22 de grade in sudul tarii, iar in nord se vor incadra in general intre 14 si 18 grade Celsius.

Abaterea cantitatilor de precipitatii estimate pentru luna aprilie in raport cu media climatologica. Nordul Romaniei va inregistra un deficit de precipitatii, in timp ce in sud cantitatile de apa vor fi apropiate de normele climatologice, chiar cu un usor excedent in sudul extrem. Sursa: NOAA/CFS.

Abaterea cantitatilor de precipitatii estimate pentru luna aprilie in raport cu media climatologica. Nordul Romaniei va inregistra un deficit de precipitatii, in timp ce in sud cantitatile de apa vor fi apropiate de normele climatologice, chiar cu un usor excedent in sudul extrem. Sursa: NOAA/CFS.

A treia si ultima decada a lunii aprilie se va face remarcata printr-un debut racoros, cu temperaturi medii usor sub normalul climatologic specific perioadei. In prima parte a intervalului temperaturile vor fi similare cu cele de la sfarsitul decadei a doua, pe masura ce activitatea ciclonica in bazinul central al Marii Mediterane va persista. In sudul si sud-vestul tarii va ploua pe arii extinse iar local se pot acumula cantitati mai mari de apa. Cateva ploi vor patrunde si in Moldova si in interiorul arcului carpatic, insa vor fi mai slabe cantitativ. La munte la altitudini de peste 2000 de metri se mai pot semnala unele precipitatii mixte, printre ultimele de acest gen din sezon. Ultimele zile ale decadei vor fi caracterizate printr-o reluare a blocajului anticiclonic instalat la inceputul lunii, in consecinta vremea se va ameliora considerabil ca aspect la nivelul intregii tari. De asemenea si temperaturile vor creste simtitor, acestea urmand sa fie incadrate in general intre 20 si 26 de grade in jumatatea nordica a tarii si 24-30 de grade in cea sudica.

Analiza de mai sus este bazata pe iesirile modelelor numerice ECMWF (Marea Britanie), GFS (Statele Unite ale Americii) si CFS (Statele Unite ale Americii).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.