Vremea în România în acest weekend (10-11 octombrie)

Un eveniment meteo major se va desfășura pe teritoriul României în acest week-end și va atinge apogeul pe parcursul zilei de duminică. Țara noastră va fi abordată de o foarte viguroasa depresiune mediteraneană care va aduce precipitații deosebit de importante cantitativ și vânt puternic. Evenimentul de referință va fi însă ninsoarea care își va face apariția în jumătatea nordică a Subcarpaților Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei, local stratul de zăpadă depus putând fi chiar consistent!

Vineri seara va mai ploua local in regiunile intracarpatice si in sud-estul tarii, izolat cantitatile de apa acumulate putand sa atinga 10-15 mm. In rest vremea va fi tot inchisa, insa nu se vor semnala precipitatii, iar in Oltenia si in Moldova se va mai putea vedea si Soarele printre nori. Aceste ploi sunt asociate unei unde depresionare foarte slab definita venita dinspre nord-vest, care in cele din urma va fi inglobata in sistemul ciclonic principal aflat intr-o dezvoltare puternica in bazinul central al Marii Mediterane. Temperaturile maxime vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei si vor fi incadrate in general intre 12 si 17 grade in Transilvania si Maramures (cu valori usor mai scazute in estul Transilvaniei), 13-17 grade in Banat si Crisana, 11-15 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 10-14 grade in Moldova.

Sambata in prima parte a zilei nu se vor semnala evenimente meteo notabile (in afara de cateva ploi izolate in nordul extrem al tarii), insa dupa orele pranzului va intra in tara prin sud-vest imensul camp precipitabil asociat ciclonului mediteranean foarte vast centrat in sudul Italiei. Ploile se vor intensifica treptat in aproape toate regiunile tarii, iar cantitatile de apa pot depasi local 20-30 de mm in Oltenia, Muntenia si sudul Banatului, in rest incadrandu-se in general intre 10-20 de mm. Izolat in nordul Olteniei pe fondul intensificarii orografice la contactul cu Carpatiii Meridionali se pot acumula chiar si 40-50 de mm, existand riscul pentru unele cresteri de debite pe raurile de munte, mai ales in conditiile in care aceeasi zona a fost afectata de precipitatii abundente si acum o saptamana iar solul este suprasaturat cu apa. In nordul Carpatilor Orientali la peste 1500 de metri se pot semnala si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul se va intensifica puternic in sudul tarii pe masura ce gradientul baric va fi din ce in ce mai strans, iar rafalele pot atinge chiar si 70-80 de km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 13 si 17 grade in Transilvania si Maramures (din nou cu valori mai scazute in estul Transilvaniei), 16-19 grade in Banat si Crisana, 13-17 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 8-14 grade in Moldova, cu cele mai ridicate valori in sudul regiunii si cele mai scazute in nord.

Duminica vremea va fi inchisa in toata tara si se va raci accentuat in special in jumatatea nordica. Vor cadea precipitatii fara exceptie in toate regiunile tarii, intinderea campului precipitabil urmand sa fie cu adevarat impresionanta, din sudul Rusiei europene pana in estul Cehiei! Cantitatile de apa vor fi foarte importante si vor depasi local 20-30 de mm si izolat 40-50 de mm, cu precadere in sudul Banatului, nordul Olteniei si al Munteniei, vestul Moldovei si in sud-estul extrem al tarii, pe masura ce depresiunea va incepe sa retrogradeze si sa extraga umiditate in mod suplimentar si de pe Marea Neagra, astfel incat riscul de inundatii se mentine. In sud-estul tarii indicii de instabilitate vor fi destul de ridicati, astfel incat pe langa ploile stratiforme se pot dezvolta si unele furtuni cu descarcari electrice. Vantul va continua sa sufle cu putere in sudul tarii si in Transilvania, rafalele putand sa mai atinga 60-70 de km/h, in special in sudul Transilvaniei la intrarea pe culoarul Oltului. O situatie deosebita va fi in sudul Banatului, unde se va activa vantul local Koshava, care in special in orele diminetii poate sa atinga viteze de pana la 100-110 km/h!

Stratul de zapada

Stratul de zapada estimat a se depune pana duminica noaptea in vecinatatea Carpatilor Orientali. Sursa: modellzentrale.de, model WRF.

Insa evenimentul meteo principal al zilei va avea loc in nordul Moldovei si in depresiunile din estul Transilvaniei: concomitent cu apropierea precipitatiilor de regiunea respectiva va fi advectat dinspre nord-est un aer foarte rece, care se va mai raci suplimentar la contactul cu muntii si va scadea temperaturile pana aproape de pragul inghetului la altitudini de sub 500 de metri. Astfel, inclusiv in zonele de ses la peste 300 de metri altitudine se vor semnala precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare, acestea fiind cel mai pregnante in zonele intramontane din nordul Carpatilor Orientali. La peste 600 de metri se poate depune un strat de zapada consistent, de pana la 15-20 de cm, in timp ce la peste 1000 de metri stratul nou-depus va putea atinge chiar si 40 de centimetri!

Ninsorile vor continua si pe parcursul zilei de luni, astfel incat autoritatile vor trebui sa fie in alerta pentru acest eveniment hibernal foarte timpuriu chiar si pentru zonele respective.

Sub aspect termic vremea va fi usor mai rece fata de normalul climatologic al perioadei, cu exceptia nordului Moldovei unde abaterile negative vor fi foarte mari, de pana la 10 grade Celsius. Temperaturile maxime se vor incadra intre 7 si 11 grade in Transilvania si Maramures (cu valori mai scazute in depresiunile din estul Transilvaniei, chiar si de 2-3 grade Celsius), 11-14 grade in Banat si Crisana, 11-16 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea, in timp ce in Moldova gradientul termic va fi foarte ridicat intre regiunile nordice si cele sudice: 1-4 grade in nord si 12-14 grade in sud!



2 comentarii la „Vremea în România în acest weekend (10-11 octombrie)

  1. Anca Mustatea

    Excelenta prezentare(de ce nu este semnata?)! A disparut, in mare parte, limbajul de lemn din perioada in care am lucrat eu ca meteorolog…

    Răspunde
    1. EUGEN

      Stimata doamna/domnisoara Anca ! Felicitari pentru comentariu. O speranta spre normalitate, intr-o perioada in care toti si toate nu au decat un numitor comun NU, CONTRA, MA OPUN, VETO, etc ! Respect !

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.