Vremea în săptămâna 11 – 17 decembrie

Urmatoarea saptamana va fi cea mai calda din luna decembrie 2017, in marea majoritate a timpului tara noastra urmand sa se afle pe partea anterioara a fronturilor atmosferice venite dinspre vestul Europei, astfel incat pe o circulatie in troposfera predominant sudica, dinspre nordul Africii va fi advectat un aer cu un pronuntat caracter tropical. Abaterile termice pozitive vor fi deosebit de importante, iar daca in ultimele 10-15 zile ale lunii nu se va produce o racire dramatica, luna decembrie 2017 are sansa sa ajunga in topul celor mai calde luni decembrie inregistrate vreodata pe teritoriul Romaniei.

In urmatorul interval ne vom afla aproape in permanenta la periferia pasajelor frontale, iar de precipitatii (mai ales sub forma de ploaie) vor beneficia indeosebi locuitorii din jumatatea vestica a tarii. Spre finalul saptamanii ultimele materiale de prognoza indica formarea unui ciclon mediteranean mai intens, urmat de o racire a vremii, insa pentru moment nu se poate preciza cu certitudine daca racirea va avea loc in week-end sau se va amana pentru inceputul saptamanii viitoare, saptamana ce va debuta pe data de 18 decembrie.

Luni vremea va fi in general inchisa in regiunile intracarpatice, unde mai ales in prima parte a zilei local se vor semnala precipitatii mixte, in general slabe cantitativ. Vantul va sufla moderat pana la tare in vestul tarii si mai mult slab in rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 1 si 6 grade in Transilvania si Maramures, 5-10 grade in Banat si Crisana si 4-9 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori estimate a se inregistra in zonele deluroase. In cursul diminetii in depresiunile din estul Transilvaniei temperaturile se pot apropia de pragul gerului, respectiv -10 grade Celsius.

Marti vremea va intra intr-un proces de incalzire accentuata, urmand sa devina deosebit de calda pentru a doua decada a lunii decembrie in toate regiunile tarii. Incalzirea va fi cu atat mai impresionanta cu cat in cursul zilelor de sambata si duminica se semnalau ninsori in vestul tarii (la temperaturi apropiate de pragul inghetului sau chiar usor sub acesta), iar in decurs de numai 2-3 zile temperaturile vor creste cu pana la 15-17 grade Celsius in aceeasi zona. Spre seara, in nord-vestul extrem sunt asteptate unele ploi slabe izolate, in restul tarii cerul urmand sa se mentina variabil spre mai mult senin. Vantul va continua sa sufle moderat pana la tare in vest si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 7 si 12 grade in Transilvania si Maramures (cu valori posibil usor mai scazute asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), 12-17 grade in Banat si Crisana si 8-13 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de marti. Intreg estul Europei (si inclusiv tara noastra, implicit) se va afla sub o puternica advectie de aer tropical dinspre nordul Africii, abaterile termice pozitive urmand sa ajunga pana la 10-12 grade Celsius in vestul teritoriului. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Miercuri aria ploilor din vest se va extinde si catre centru si nord, insa precipitatiile vor fi in general slabe cantitativ. In altitudine temperaturile vor fi intr-atat de ridicate incat limita precipitatiilor solide va urca la peste 2000 de metri. Vantul va sufla slab in majoritatea zonelor tarii, cel mult slab pana la moderat in sud-est. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 7 si 12 grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana si 11-16 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in partea estica a Luncii Dunarii.

Joi unele precipitatii slabe sub forma de ploaie se vor mai semnala local in prima parte a zilei in sud si est, iar in vest un nou front atmosferic cald va aduce ploi pe arii relativ extinse, insa cantitatile de apa estimate a se acumula nu vor fi semnificative. Vantul va sufla moderat in vestul tarii si mai mult slab in rest. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 4-9 grade in Transilvania si Maramures si 8-13 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu valori usor mai ridicate asteptate in zonele de deal din sud si din vest.

Vineri vor cadea precipitatii sub forma de ploaie pe arii extinse in vest, centru si nord, local in sud si izolat in est, insa cantitati ceva mai insemnate de apa sunt asteptate a se acumula doar in zona Subcarpatilor Getici. Datorita temperaturilor foarte ridicate, in troposfera se va manifesta instabilitate specifica sezonului cald, astfel incat nu este exclus ca in sudul tarii ploile sa fie inclusiv sub forma de averse, care pot fi insotite razlet si de descarcari electrice. Vantul va sufla moderat aproape peste tot, iar in vestul tarii rafalele vor atinge viteze de pana la 60-70 de km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 5 si 10 grade in Transilvania si Maramures, 8-13 grade in Banat si Crisana, 11-16 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori usor mai scazute asteptate a se inregistra in zonele subcarpatice, dar si posibil usor mai ridicate in zona Luncii Dunarii), in timp ce in Moldova va fi de asemenea foarte cald, cu valori termice maxime de pana la 8-13 grade Celsius.

In week-end o potentiala depresiune mediteraneana ar putea afecta teritoriul Romaniei prin precipitatii ceva mai consistente, insa pentru moment nu se poate specifica cu certitudine acest lucru, rularile modelelor numerice globale fiind impartite: modelul nord-american GFS estimeaza o racire accentuata si ninsori pe arii extinse in aproape toata tara, in timp ce modelul european ECMWF propune continuarea vremii calduroase, cu precipitatii slabe sub forma de ploaie in vest, iar racirea este amanata pentru inceputul saptamanii viitoare. Avand in vedere faptul ca in lumea stiintifica modelul european este apreciat ca fiind cel mai precis, sansele ca acesta sa estimeze corect situatia sinoptica sunt mai ridicate (cu frontul atmosferic rece situat mai la vest si implicit continuarea advectiei de aer tropical in zona tarii noastre).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.