După o săptămână cu adevărat hibernală în regiunile intracarpatice și în nordul Moldovei, perioada weekend-ului va aduce o încălzire a vremii, pe măsură ce anticiclonul azoric se va consolida și se va deplasa către est, advectand în mod implicit și un aer mai cald dinspre Oceanul Atlantic. Precipitațiile vor lipsi aproape cu desăvârșire, doar în jumătatea nordică a teritoriului urmând să se semnaleze câteva ploi slabe, în mod izolat. Ceața și norii joși vor mai persista local în Transilvania, regiune în care și valorile termice vor fi mai apropiate de media climatologică a perioadei.
Vineri vremea va fi calda in aproape toata tara (chiar deosebit de calda la deal si la munte), iar cerul va fi mai mult senin in sud si est, in timp ce in vest si in centru local norii stratiformi vor persista si pana spre orele pranzului. Vantul va sufla moderat in Carpatii Orientali si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre -3 si 2 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in Campia Transilvaniei, unde vor persista norii stratiformi), 2-7 grade in Crisana, 5-10 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 3-8 grade in Moldova.
Sambata cerul va fi variabil in aproape toate regiunile, unele innorari mai accentuate urmand sa fie prezente doar in Transilvania, insa numai cu totul izolat se vor semnala unele burnite si ploi slabe trecatoare. Vantul va sufla moderat la munte si in sud-vestul Olteniei si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 0 si 5 grade in Transilvania, Maramures si Crisana, 2-7 grade in Banat, 7-12 grade in Oltenia si Muntenia (cu cele mai ridicate valori asteptate in zonele deluroase) si 5-10 grade in Moldova.
Duminica vremea va fi frumoasa si deosebit de calda in mare parte din tara, cu exceptia nord-estului (unde vor cadea izolat cateva ploi slabe) si a Transilvaniei (unde ceata va persista si in cursul dupa-amiezii). Tot in Transilvania temperaturile vor fi considerabil mai scazute in comparatie cu regiunile sudice, datorita pastrarii unei inversiuni termice pana la altitudini de 500-700 de metri. Vantul va sufla moderat in Baragan si Dobrogea si mai mult slab in restul teritoriului. Maximele termice vor urca la pranz pana spre -2…3 grade Celsius in Transilvania, Maramures si Crisana, 0-5 grade in Banat, 5-10 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 3-8 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in zona Obcinelor Bucovinei.