Sfârșitul de săptămână va aduce o vreme frumoasă și caldă în majoritatea zonelor țării, în condițiile în care partea estică a unui anticiclon foarte extins peste bătrânul continent se va situa deasupra României. Precipitațiile vor fi aproape inexistente, doar în nordul extrem al țării fiind așteptate să cadă cu totul izolat câteva ploi slabe duminică. Vântul va fi singurul fenomen meteo demn de menționat, acesta urmând să sufle cu putere sâmbătă îndeosebi în Moldova, Bărăgan și Dobrogea.
Vineri vremea va fi calda si frumoasa in toata tara, cu un cer variabil spre mai mult senin. Dimineata izolat pe vai si in depresiuni se va forma ceata, insa potrivit prognozei Vremea.ro aceasta se va risipi rapid odata cu rasaritul Soarelui. Vantul va suflа moderat in Moldova si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 11 si 16 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 14-19 grade in Banat, Crisana, Oltenia si Muntenia si 11-16 grade in Dobrogea si Moldova.
Sambata cerul va fi mai mult senin in majoritatea regiunilor, din nou noaptea si dimineata pe vai si in depresiuni urmand ca local sa isi faca aparitia ceata. Vantul va sufla tare in Moldova, Baragan si Dobrogea (cu rafale de pana la 70-80 de km/h in camp deschis in Moldova), in timp ce in restul zonelor tarii acesta va fi mai mult slab. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 12 si 17 grade in Transilvania si Maramures, 15-20 de grade in Banat si Crisana, 17-22 de grade in Oltenia (cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul regiunii), 13-18 grade in Muntenia si Dobrogea si 10-15 grade in Moldova.
Duminica vremea va continua sa fie in general frumoasa si calda in toata tara, doar in nordul Carpatilor Orientali dupa orele pranzului urmand sa cada izolat cateva ploi slabe. Vantul va sufla slab in cea mai mare parte a tarii, cel mult slab pana la moderat in nordul Moldovei, al Munteniei si al Olteniei. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 13-18 grade in Transilvania si Maramures, 16-21 de grade in Banat, Crisana si Oltenia si 14-19 grade Celsius in Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in sudul litoralului.