Vremea la început de săptămână: prognoza între 25 și 28 ianuarie

În următoarele zile la nivelul Europei circulația aerului în troposferă va fi una dinamică, mai mulți centri de presiune scăzută urmând să activeze în zona Țărilor de Jos, a Poloniei și în partea de sud-est a continentului, incluzând România.

La nivelul țării noastre în prima parte a intervalului încă ne vom situa sub influența unui aer cald de origini nord-africane, însă în urma atât a frontului rece de luni, cât și a ciclonului retrograd de marți-miercuri, vremea se va răci, dinspre nord-vestul Europei urmând să fie advectat un aer polar-oceanic.

Precipitațiile vor cădea pe spații extinse îndeosebi la munte și în sud-est, iar local se va depune și strat de zăpadă ce va fi mai consistent în nordul Olteniei, în vestul Munților Apuseni și în podișul Dobrogei (la altitudini de peste 200-250 de metri).

Luni vremea va fi inchisa in majoritatea regiunilor, pe spatii extinse urmand sa se semnaleze precipitatii sub forma de ploaie la altitudini de sub 1300 de metri, in timp ce la munte va ninge si se va depune strat de zapada, mai consistent in Muntii Parang si Godeanu.

In Moldova cerul va fi variabil, precipitatiile aici urmand sa isi faca aparitia numai in mod izolat.

In vestul Muntilor Apuseni si in nordul Olteniei cantitatile de apa vor ajunge izolat pana spre 40-50 de mm, mai ales in prima parte a zilei.

Vantul va sufla moderat spre tare in cea mai mare parte a tarii, pe masura ce frontul atmosferic va traversa teritoriul Romaniei, iar la munte va sufla cu rafale de pana la 120-140 de km/h, mai ales in masivele montane din sud.

Temperaturile maxime inca se vor situa cu mult peste media climatologica a perioadei si vor fi cuprinse in general intre 3 si 8 grade Celsius in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana si Oltenia, 8-13 grade in Muntenia si Dobrogea (cu valori usor mai ridicate, de pana la 14-15 grade, asteptate a se inregistra in sud-estul Baraganului) si 6-11 grade in Moldova.

Marti vremea se va raci usor indeosebi in sud, insa temperaturile inca vor ramane mai ridicate in comparatie cu media climatologica a ultimei decade a lunii ianuarie.

In sudul tarii se vor semnala pe arii extinse precipitatii mai ales sub forma de ploaie, insa dupa lasarea intunericului acestea se vor transforma treptat in lapovite si ninsori.

In restul tarii precipitatiile isi vor face aparitia doar local, mai ales la munte (unde vor fi mai ales ninsori).

Vantul va sufla moderat in sudul Banatului, moderat spre tare in Dobrogea (mai ales spre seara) si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 0 si 5 grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), 2-6 grade in Banat, Crisana si Oltenia, 4-9 grade in Munteniа si Dobrogea si 3-7 grade Celsius in Moldova.

Miercuri ultimele materiale de prognoza disponibile indica prezenta unui ciclon retrograd in bazinul vestic al Marii Negre, care va produce primul viscol al sezonului de iarna 2020-2021 in Romania, cu mentiunea ca fenomenele hibernale vor fi limitate ca arie si se vor semnala mai cu seama in Baragan si in Dobrogea. Local se va depune strat de zapada, destul de consistent in Dobrogea si in estul Baraganului (pana la 20-30 de centimetri), iar ca urmare a gradientului baric ridicat, vantul va sufla cu putere, viscolind si troienind zapada depusa pe sol.

In restul tarii vantul va sufla slab pana la moderat, cel mult moderat, iar precipitatiile isi vor face aparitia numai cu totul izolat si vor fi slabe din punct de vedere cantitativ.

Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre -1 si 4 grade Celsius in Transilvania, Maramures si Crisana, 2-7 grade in Banat si Oltenia si -1…4 grade in Munteniа, Dobrogea si Moldova, potrivit prognozei Vremea.ro, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zona subcarpatica.

Primește următoarea prognoză pe email

Joi fenomenul de viscol va fi in ameliorare in sud-est, ninsorile urmand sa mai cada doar cu totul izolat si vor fi slabe cantitativ. Unele precipitatii sub forma de ninsoare sunt asteptate sa cada si in interiorul arcului carpatic, insa o depunere simtitoare de strat de zapada (5-10 centimetri, in medie) va fi doar in zona montana.

Vantul va sufla tare in prima parte a zilei in sud-est si in zona Carpatilor de Curbura, unde va continua sa viscoleasca zapada depusa pe sol, in timp ce in restul teritoriului acesta va sufla in general slab, cel mult slab pana la moderat.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre -2…3 grade in Transilvania si Maramures (cu valori usor mai ridicate, de pana la 4-5 grade, asteptate in sud-vestul Transilvaniei), 2-7 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 0-5 grade Celsius in Moldova.

Stratul de zapada estimat a se depune pana in noaptea de joi spre vineri. La munte si in sud-estul Romaniei se va depune un strat de zapada consistent, de pana la 30-40 de centimetri in mod local, in timp ce in restul tarii va ninge doar razlet, iar depunerea de strat va fi una efemera. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.